N. Dumitrescu
Pregătindu-se la una dintre universităţile cu profil unic nu doar din spaţiul european, ci şi din lume, studenţii de la Universitatea “Petrol-Gaze” din Ploieşti fac dovada cunoştinţelor dobândite, prin testarea creativităţii, chiar din timpul facultăţii. Este cazul unor grupe de studenţi din cadrul a trei dintre facultăţile universităţii ploieştene, care au primit distincţii şi premii în urma participării, la finalul anului trecut, la o importantă competiţie. Este vorba despre Concursul “EnerGaz – Schimbă Energia României”, organizat în perioada noiembrie-decembrie 2019 de unul dintre partenerii importanţi ai UPG Ploieşti – Federaţia Patronală de Petrol şi Gaze, la care s-au putut înscrie studenți de la trei universități din țară.
Este vorba despre Universitatea “Petrol-Gaze” din Ploiești, Academia de Studii Economice din București și Universitatea Politehnică din București, concursul având ca principal scop familiarizarea studenților de la facultăţile tehnice şi economice cu domeniul gazelor naturale, în mod special cu provocările şi oportunitățile din acest domeniu. Iniţial, în competiţie s-au înscris 30 de echipe, care au avut posibilitatea de a alege două teme de actualitate pe care să le abordeze: creşterea accesului populației la alimentarea locuințelor cu gaze naturale, respectiv creșterea rolului gazului natural în mixul energetic și valorificarea superioară a acestuia în sectorul industrial. Cu această ocazie, studenţilor le-a fost oferită oportunitatea de a se pune în pielea decidenților politici, a antreprenorilor sau a reprezentanților marilor companii şi de a da un răspuns creativ și pragmatic provocărilor pe care România le întâmpină în aceste cazuri, principalele atuuri pe care participanții le-au avut fiind gândirea proiectivă și analitică, precum și modul acestora de a înțelege rolul economic, geostrategic, social și financiar pe care îl poate juca sectorul gazelor naturale în România.
Trecând prin filtrul juriului format din experți în domeniu, dintre cele 30 de echipe înscrise doar nouă au fost selectate pentru a-și prezenta lucrările în etapa următoare a concursului. Astfel, în final, studenţii au fost chestionaţi în legătură cu aplicabilitatea proiectelor propuse și cum pot avea acestea un impact pozitiv asupra consumatorilor casnici sau asupra industriei de profil. Proiectele au fost analizate pe criterii de fezabilitate, originalitate, credibilitate și complexitate, studenţii fiind apreciaţi și din punctul de vedere al aptitudinilor lor de a transmite mesajul şi de a fi convingători, la finalul competiţiei toate cele nouă echipe fiind premiate.
Echipele de la Universitatea “Petrol-Gaze” din Ploieşti care au participat la concurs şi care s-au situat pe locuri fruntaşe în clasament au fost următoarele: echipa “DiploGaz”, formată din studenţii Ion Iulian, Cătănoiu Tudor, Mihalcea Alexandru – care a câştigat premiul I, premiul III fiind obţinut de echipa “UPG-iștii “ – formată din Popa Andreea Cristina, Enea Bogdan şi Olariu Augustin şi echipa “RomGov” – formată din Epurescu Vlad şi Cristian Moldovan, aceştia fiind studenţi înscriși la Facultatea de Ingineria Petrolului și Gazelor, Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică și la Facultatea de Științe Economice. Premierea a avut loc în cadrul Galei “Gaz de România”, care s-a desfăşurat la Bucureşti, la Teatrul “Odeon”, la eveniment participând reprezentanți din industria gazului din România şi nu numai, experți din domeniu, profesori universitari, de la Universitatea “Petrol-Gaze” din Ploieşti participând prof.dr.ing. Mihail Minescu, prorector cu Relaţiile internaţionale şi cu mediul socio- economic, care este şi partenerul de dialog cu reprezentanţii Federaţiei Patronale de Petrol şi Gaze.