Europarlamentarul român Siegfried Mureșan, vicelider al Grupului PPE responsabil pentru bugete, a fost ales raportor al Parlamentului European privind finanțarea Pactului Ecologic European, potrivit unui comunicat de presă al liberalului, preluat de Hotnews.
În calitate de raportor, Siegfried Mureșan va coordona poziția Parlamentului European privind planul de investiții al Pactului Ecologic European propus de Comisia Europeană. Acest plan ar urma să genereze investiții de 1.000 de miliarde de euro în următorii 10 ani.
„Succesul viitorului Pact Ecologic European va depinde de finanțarea lui. De aceea, ca raportor al Parlamentului European, mă voi asigura că planul de investiții al pactului va duce la creștere economică în paralel cu obiectivul de a ajunge la o economie neutră din punct de vedere al emisiilor. Oamenii vor să locuiască în orașe verzi, nepoluante, dar în care să poată găsi și locuri de muncă. Prin acest pact, trebuie să le oferim oamenilor ambele lucruri”, a declarat Mureșan.
„Un alt obiectiv este să sprijinim cu prioritate țările și regiunile mai puțin dezvoltate, care au cea mai mare nevoie de finanțare europeană pentru a ajunge la o economie verde. Acest lucru este foarte important pentru noi fiindcă în România sunt regiuni carbonifere, precum Oltenia și Valea Jiului, care nu vor putea face trecerea la o economie verde decât cu sprijin consistent de la bugetul Uniunii Europene. (…)
Eu mă voi lupta ca fondurile europene nerambursabile din acest mecanism să fie investite în dezvoltarea economică durabilă a acestor regiuni. Trebuie să sprijinim întreprinzătorii și întreprinderile mici și mijlocii care, mai departe, să creeze noi locuri de muncă. Nu trebuie să mergem doar pe vechile programe de recalificare profesională care, am văzut cu toții, nu au avut efecte de durată în trecut”.
„Va conta foarte mult și ce fel de surse de energie vom putea finanța în următorii ani. Eu voi cere la nivel european ca proiectele privind producția de energie pe gaz să fie eligibile a fi finanțate din fonduri europene. Energia pe gaz ne poate ajuta în tranziția spre o economie verde, ceea ce este un lucru bun pentru noi fiindcă România are resurse mari de gaz. De asemenea, trebuie să se recunoască la nivel european rolul pe care energia nucleară îl joacă în atingerea obiectivelor climatice. Nu voi accepta ca rolul energiei nucleare să fie pus sub semnul întrebării în planurile Comisiei Europene”, a completat eurodeputatul român.
Planul de Investiții al Pactului Ecologic European, propus de Comisia Europeană, urmărește să mobilizeze investiții de 1.000 de miliarde de euro în următorii 10 ani în Uniunea Europeană pentru a atinge obiectivele climatice. Cele 1.000 de miliarde de euro vor proveni din fonduri nerambursabile de la bugetul Uniunii Europene, împrumuturi ale Băncii Europene de Investiții garantate de bugetul UE, dar și din cofinanțarea națională pentru proiectele europene sau alte tipuri de împrumuturi. Pe lângă componenta financiară, Planul de Investiții urmărește simplificarea regulilor europene pentru a crea un cadru ușor accesibil celor care doresc să facă investiții durabile.