Sfântul Antonie cel Mare a trăit în secolul al III-lea şi începutul secolului al IV-lea. Este socotit a fi întemeietorul vieţii monahale şi este, probabil, cel mai reprezentativ ascet pentru duhul vieţii călugăreşti. Născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc, în anul 251, acest mare luminător al credinţei a fost fiul unor ţărani creştini înstăriţi. În acest mediu a deprins calea credinţei. Pe când Antonie avea 20 de ani, după moartea părinţilor săi, întrebându-se despre drumul său în viaţă, fericitul a auzit în biserică răsunând cuvintele lui Hristos: “Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21). Antonie, punând aceste cuvinte în inima sa, şi-a împărşit averea la săraci, şi-a încredinţat sora unei comunităţi de fecioare şi s-a retras în singurătate.Antonie a fost părintele duhovnicesc al multor călugări din diversele comunităţi monastice din pustia egipteană, cele mai vestite fiind cele din Nitria şi Sketis.Sfântul Antonie a trecut la cele veşnice în anul 356 d. Hr. în deşertul de pe malul drept al Nilului.
