Parlamentul European a votat, miercuri seară, Acordul Brexit. 621 de eurodeputați au votat pentru, iar 49 împotrivă. După 47 de ani în Uniunea Europeană și trei ani de criză politică, Marea Britanie va părăsi blocul comunitar, astăzi, la miezul nopții, potrivit Hotnews.Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat miercuri, în cadrul plenului Parlamentului European reunit la Bruxelles, că garanţiile solide de concurenţă corectă din partea Regatului Unit sunt o precondiţie pentru un nou acord comercial cu Uniunea Europeană după Brexit.Ursula von der Leyen a luat cuvântul în cadrul sesiunii Parlamentul European care a validat acordul de retragere a Regatului Unit din UE. Ea a accentuat că ambele părţi trebuie să lucreze mână în mână în domenii precum securitatea şi combaterea schimbării climatice. „Vreau ca UE şi Regatul Unit să rămână buni prieteni şi buni parteneri”, a afirmat preşedinta Comisiei Europene, precizând că „trebuie să ne dedicăm toată energia, 24 de ore din 24 şi şapte zile din şapte pentru a ajunge la rezultate” în negocierea viitoarei relaţii. „Vă vom iubi mereu şi nu vom fi niciodată departe. Trăiască Europa!”, şi-a încheiat discursul Ursula von der Leyen. Marea Britanie se retrage pe 1 februarie din Uniunea Europeană, dar negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale generează din nou riscuri privind producerea unui Brexit „dur”, cu efecte care vor fi simţite abia din ianuarie 2021, când expiră perioada de tranziţie.
Michel Barnier, negociatorul-şef european pe tema Brexit, a avertizat că există riscul unei întreruperi brutale a relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie. Acesta a reiterat că există „foarte puţin timp” pentru a se ajunge la un nou acord în timpul perioadei de tranziţie, aşa cum insistă premierul Boris Johnson. Noul acord va trebui să conţină reglemenări comerciale, în domeniul securităţii, energiei, transporturilor şi pescuitului.