Trupul neînsufleţit a fost găsit după două ore de căutari

F.T.

Marţi seară, în jurul orei 19:39, salvatorii şi poliţiştii prahoveni au fost alertaţi că, în urma unui accident rutier produs în zona localităţii Bobolia, un autoturism a căzut într-o râpă.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Prahova, “în urma cercetărilor efectuate pe sensul de mers Bobolia spre Măgureni, a fost descoperit un autoturism într-o râpă, la aproximativ 20 de metri de partea carosabilă, într-o zonă cu vegetație abundentă. În incinta maşinii nu se afla nicio persoană, dar polițiștii au constatat ( cel mai probabil după actele rămase în torpedoul autoturismului – n.n.) că vehiculul aparține unui bărbat de 49 de ani din comuna Măgureni.
S-a constituit o echipă de căutare, care, la o distanță de aproximativ doi kilometri de locul unde a fost găsită maşina, sub podul CFR situat la limita dintre comuna Bănești și Poiana Câmpina, pe un drum neasfaltat, a descoperit un bărbat, identificat ca fiind chiar proprietarul autoturismului susmenționat”.
La rândul lor, reprezentanţii pompierilor prahoveni precizează faptul că acţiunea de căutare a durat aproximativ două ore !
Victima a fost declarată “decedată” de cadrele medicale sosite la fața locului, trupul neînsuflețit fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
Totodată, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina.