N.Dumitrescu
Păstrând tradiţia, instituţiile de cultură din Prahova organizează şi în acest an acţiuni dedicate Zilei Culturii Naţionale, iar întrucât 15 ianuarie reprezintă data naşterii poetului naţional al românilor, din programul manifestărilor nu vor lipsi nici cele dedicate lui Mihai Eminescu. Astfel, la Ploieşti, mâine, la ora 10.00, este programată o depunere de flori la bustul poetului Mihai Eminescu, pe acordurile Fanfarei Prahova, iar o oră mai târziu, la Palatului Culturii, la Sala Marea Unire va avea loc prelegerea cu tema “Academia Română- for suprem al culturii naţionale”, prezentată de prof. univ. dr. Georgeta Filitti, moderator fiind prof. Constantin Stere. De asemenea, la ora 12.30, Biblioteca Judeţeană “Nicolae Iorga” din Ploieşti va fi gazda simpozionului “Luceafărul”, dedicat împlinirii a 170 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu, invitaţi fiind profesorii Traian Lazăr şi Daniela Burlacu, eveniment care va include şi o expoziţie de carte rară din colecţia bibliotecii, precum şi un recital de poezie susţinut de elevi ai Şcolii gimnaziale “Mihai Eminescu”. Totodată, Ziua Culturii Naționale va fi celebrată şi de către Filarmonica „Paul Constantinescu” printr-o suită de manifestări dedicate special tinerei generații. Astfel, mâine, de la ora 9.30, elevii ploieșteni sunt invitați să ia parte, în Sala „Ion Baciu”, la un concert educativ susținut de Corul Filarmonicii, condus de dirijorul Eduard Dinu. Apoi, începând cu ora 11.30, Orchestra Populară „Flacăra Prahovei” și colaboratorii săi din Ansamblul Folcloric „Doina Prahovei” se vor afla la Centrul Cultural „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, unde vor oferi elevilor, tot în cadrul unui concert educativ, o prezentare muzicală a patru zone etnografice ale României: Mărginimea Sibiului, Gorj, Valea Prahovei și Ținutul Neamțului. Participanții vor putea admira şi costumele populare specifice zonelor menţionate, eveniment care va include şi o scurtă descriere a acestora, un dans popular, având posibilitatea să asculte atât o melodie populară, cât şi prezentarea unui instrument muzical. Tot de Ziua Culturii Naționale va debuta și acţiunea educativă intitulată „Aproape de valorile naționale”, care are ca scop promovarea atât în rândul elevilor din județul Prahova, cât şi a celor din localitatea Blaj a personalității compozitorului ploieștean „Paul Constantinescu”, membru corespondent al Academiei Române, considerat de muzicologia românească şi universală ca fiind al doilea mare compozitor român după George Enescu. Prin această acțiune, filarmonica ploieşteană, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Școala Gimnazială „Toma Cocișiu” Blaj, va trimite instituțiilor de învățământ o broșură ce cuprinde informații privind viața, activitatea academică și componistică a compozitorului Paul Constantinescu și un CD care conține lucrarea „Simfonia ploieșteană”. Prezentat pentru prima dată chiar pe data de 15 ianuarie 2020, la orele de educație muzicală sau în cadrul unor evenimente dedicate Zilei Culturii Naționale, documentul menţionat va rămâne ca material didactic în fiecare instituţie de învăţământ, pentru a fi studiat pe tot parcursul anului școlar și în viitor. Potrivit filarmonicii, o altă coordonată a acestei acțiuni o reprezintă eseurile pe care le vor scrie elevii de la Colegiul Național „I.L.Caragiale” Ploiești despre compozitorul Paul Constantinescu după audierea concertului dedicat Zilei Culturii Naționale din 16 ianuarie 2020, care vor fi publicate în revista școlii sau în reviste de cultură.
Nu în ultimul rând, pentru a marca Ziua Culturii Nationale, Teatrul „Toma Caragiu” a programat mâine, de la ora 18.30, o reprezentaţie a spectacolului „Piatra din casă”, de Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija. Iar la ora 11.00, în sala Teatrului de Animatie Imaginario va fi susţinută o reprezentaţie a spectacolului „Prostia omenească”, adaptare de Sabina Vlaiculescu Arsenie după Ion Creangă, pentru copii care beneficiază de asistenţă din parte Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti. Cu acelaşi prilej, la Casa de Cultură din Plopeni va fi deschisă, până pe data de 19 ianuarie, o expoziţie de carte dedicată geniului eminescian.