Violeta Stoica
Condamnările nenumărate împotriva României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) din cauza “condițiilor improprii” din penitenciarele românești au generat apariția mai multor idei pentru creșterea capacității închisorilor. Una dintre acestea viza construirea unui penitenciar cu circa 1.000 de locuri în comuna prahoveană Berceni (sat Moara Nouă), în apropierea secției exterioare actuale a Penitenciarului Ploiești, pentru care s-au făcut și studii de prefezabilitate și de fezabilitate.
Până atunci, însă, Ministerul Justiției, sub conducerea lui Tudorel Toader, a decis ca pentru fiecare penitenciar existent să fie crescut numărul de locuri. Astfel că a apărut propunerea de creare de noi spații destinate deținuților, printre acestea fiind și un nou pavilion – de 80 de locuri – la Moara Nouă.
Probabil că noul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, va ieși la rampă și va spune că a găsit soluția pentru ca România să nu mai fie condamnată la CEDO, prin apariția acestor noi spații în penitenciare. Însă problema nu este nici pe departe rezolvată, iar România va rămâne în continuare în atenția CEDO (care, zilele trecute, i-a dat câștig de cauză inclusiv unui condamnat pentru terorism). Construirea noii închisori de 1.000 de locuri la Berceni este o necesitate, pentru ca statul român să nu mai fie condamnat la CEDO, chiar dacă mult mai importante pentru fiecare dintre oamenii liberi sunt spitalele și școlile moderne!
Ca pentru orice investiție nouă, e nevoie de studiu de fezabilitate, iar pentru întocmirea unui studiu de fezabilitate este nevoie de bani. Astfel că Administrația Națională a Penitenciarelor, prin Penitenciarul Ploiești, a demarat procedura pentru realizarea studiului de fezabilitate destinat construirii noului pavilion de detenție de la Moara Nouă, dar și a unei sere și a unor spații de recreere.
Banii ar urma să vină din Programul finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, care va acorda sprijin în vederea implementării a trei proiecte pre-definite promovate de Administrația Națională a Penitenciarelor, printre acestea fiind și obiectivul de investiții “Pavilion detenție (80 de locuri) + seră – Penitenciar Ploiești, secția exterioară Moara Nouă”.
În prezent, potrivit documentației procedurii de achiziție a studiului de fezabilitate, secția exterioară de la Moara Nouă este amplasată pe DN1A, în estul municipiului Ploiești, aici fiind cazați circa 40 de deținuți, în condițiile în care capacitatea de cazare ar fi de 26 de locuri, respectând dreptul la 4 metri pătrați al fiecărui deținut.
Capacitate de cazare de 80 de locuri
Pavilionul care se dorește a fi construit la Moara Nouă ar trebui să aibă parter și un etaj, cu o suprafață desfășurată de 1280 de metri pătrați, imobil care ar trebui să asigure cazarea a 80 de persoane private de libertate în regim semideschis. Din documentație reiese că la parter, acest pavilion va avea sală de mese și chicinetă, băi, living, spațiu pentru activități, birouri, magazin, săli de așteptare vizită, dar și cameră pentru vizită intimă. Etajul ar urma să fie destinat cazării în opt camere de detenție, pentru câte 10 persoane, dar a căror suprafață să țină cont de suprafața minimă de petru metri pătrați pentru fiecare deținut.
Seră şi spaţiu de recreere şi pentru activităţi sportive
Proiectul ar trebui să cuprindă și o seră de tip bitunel, pe o suprafață construită de 240 de metri pătrați, dotată cu sistem de irigare prin picurare și microaspersie, dar și cu sistem de încălzire prin generatoare de aer cald.
Deținuții vor avea și spațiu de recreere și pentru activități sportive, “conceput pentru a promova menținerea fizică a deținuților și pentru a oferi posibilități de recreere și antrenament fizic, prin crearea unui ambient potrivit”.
Pe terenul cu gazon, deținuții vor avea și alei cu băncuțe și mese, dar și cu insule cu plante decorative, cu flori și arbori pitici, cu conifere pitice și târâtoare.