Anul 2020 este un an cu eclipse, cu Luni pline şi Luni noi, cu planete retrograde şi tranzite cum nu au mai fost de zeci şi chiar sute de ani.
Cum ne vor afecta toate acestea în ceea ce priveşte starea de sănătate puteţi afla din horoscopul realizat de sfatulparintilor.ro şi preluat de AMPRESS.
Berbec: Lasă grijile deoparte şi onorează-şi corpul! Dacă nu ai timpul necesar să faci mişcare, urmăreşte-ţi regimul alimentar. Petrece mai mult timp în natură, ieşi cu prietenii, vorbeşte cu oamenii, astfel încât să-ţi ridici tot timpul starea de spirit. Cu cât petreci mai puţin timp în drame (ale tale sau ale altora), cu atât vei avea mai multă energie. În perioada iunie-august, evită activităţile care ar putea genera accidente.
Taur: Bucură-te de viaţă, iar starea de sănătate va fi înfloritoare. Nu te lăsa influenţat de gândurile negative. Rămâi tot timpul pozitiv. Petrece mai mult timp în natură, evită munca în exces. Fă-ţi o rutină de exerciţii fizice sau de mişcare în aer liber. Nu te angaja în mai multe proiecte simultan. Fă o listă de priorităţi şi începe ceva nou numai după ce ai finalizat un proiect vechi. Găseşte echilibru între viaţa profesională şi cea de familie.
Gemeni: Un an satisfăcător în ceea ce priveşte sănătatea, însă asta nu înseamnă că nu e nevoie să te îngrijeşti de starea fizică şi mentală. Evită consumul de alcool, în special în a doua jumătate a anului. Prezenţa lui Saturn în casa a opta din zodia ta nu este chiar benefică, de aceea trebuie să fii precaut. Excesul alimentar îţi poate cauza, de asemenea, neplăceri, dacă nu eşti atent. Ai nevoie de un program de exerciţii şi alimentaţie bogată în fibre. De asemenea, nu este indicat să neglijezi capitolul odihnă.
Rac: Dacă ţi-ai neglijat sănătatea în ultima vreme, acum tragi ponoasele. Jupiter se află în a şasea casă din zodia ta din iulie până la mijlocul lui noiembrie, ceea ce poate atrage câteva aspecte la care trebuie să fii foarte atent. Nu neglija alimentaţia, în special dacă ai kilograme în plus. Nu ignora problemele medicale. La cel mai mic simptom ar fi bine să ceri sfatul medicului. Nivelul energiei poate fi fluctuant, de aceea este indicat să ai un program de exerciţii fizice sau mişcare uşoară care contribuie la creşterea imunităţii şi a ratei metabolice.
Leu: Lucrurile sunt cât de cât clare la acest capitol. Este un an pe care vrei să-l dedici dezvoltării personale, trezirii spirituale. Faci eforturi să-ţi creezi un regim alimentar optim, precum şi să iei ore de yoga. Vrei să îţi ţii stresul sub control şi eşti convins că un astfel de program te va ajuta. Eşti pregătit să încerci lucruri noi, eşti deschis către noi orizonturi. Atenţie la un aspect important: pentru că vrei să faci atât de multe, eşti tentat să nu te culci, ceea ce poate duce la o acumulare de oboseală.
Fecioară: Totul va fi bine atât timp cât îţi vei păstra mici obiceiuri sănătoase. Atenţie, însă, nu pune prea multă presiune pe tine. Ai tendinţa de a te stresa excesiv, din diverse motive.Încearcă să nu îţi forţezi limitele. Dacă eşti fumător sau consumi alcool, de regulă, poate că ar fi mai bine să renunţi la aceste obiceiuri, mai ales dacă ai peste 50 de ani.
Balanţă: Semne bune anul are la capitolul sănătate, deşi pot apărea mici dureri de cap, junghiuri sau indigestii. Încearcă să nu-ţi dezvolţi obiceiuri neglijente, căci ai această tendinţă de a fi leneş. Consultă doctorul ori de câte ori ai probleme şi încearcă mai multe tehnici de relaxare. Poate yoga ar fi potrivită pentru tine sau exerciţii fizice simple care să îţi crească pofta de viaţă. Ai putea avea grijă de cineva din familie care are o suferinţă, ceea ce ar putea să-ţi creeze un stres mental.
Scorpion: Ai de ales între a duce o viaţă ordonată şi a fi lipsit de probleme de sănătate şi una dezordonată care să-ţi dea mari bătăi de cap în plan fizic şi psihic. Poţi avea câteva probleme de sănătate la începutul anului şi numai de tine depinde ce vei face mai departe. Ai nevoie de mai multă ambiţie ca să îţi faci o rutină sănătoasă, să duci un stil de viaţă sănătos. Petrece mai mult timp cu prietenii, practică hobby-urile care îţi umplu sufletul de bucurie. Mănâncă echilibrat şi sănătos.
Săgetător: Starea de sănătate se anunţă în parametri normali în acest an. Te pot supăra câteva mici probleme, în special din cauza stresului, însă poţi face schimbările pozitive care să te menţină în formă. Dacă simţi că nu poţi face faţă singur, nu ezita să consulţi un psihoterapeut. Atenţie la munca în exces, dă-ţi voie şi să te odihneşti şi să te bucuri de viaţa privată. Este recomandat să eviţi alcoolul în acest an, deoarece pot apărea tulburări în zona ficatului.
Capricorn: Un an mixt pentru tine, cu bune şi cu mai puţin bune. Dacă trăieşti sau studiezi departe de casă, atenţie mare la obiceiurile alimentare. Dacă te confrunţi cu o problemă mai veche, sunt semne că ai putea găsi leacul anul acesta. Renunţă la leneveală, dar nici să te epuizezi nu este în regulă. Nu ocoli în 2020 dentistul. Ai putea avea un mic disconfort în această zonă.
Vărsător: Atenţie la nivelul de stres! Din cauza lui ai putea avea probleme serioase de sănătate. Evită să stai în compania oamenilor negativi. Iar dacă nu îi poţi ocoli, sunt mai mult decât necesare exerciţii de respiraţie şi de relaxare care să îţi dea o stare de bine. Atenţie şi la dietă! Alimentele prăjite şi cu grăsimi îţi pot “fura” energia şi să te simţi mai tot timpul obosit şi epuizat. Bea multă apă, consumă mai multe fructe şi legume şi dormi mai mult.
Peşti: Anul acesta îţi merge bine, fără griji prea mari la capitolul sănătate. Te poţi simţi slăbit din cauza excesului de muncă. Ai grijă să nu îţi forţezi limitele rezistenţei la oboseală şi stres. Schimbă-ţi puţin rutina, acordă mai multă atenţie mişcării. Plimbă-te mai des în aer liber pentru a creşte fluxul de oxigen. Nu trebuie să renunţi, fii perseverent!