Guvernul de la Londra a dat asigurări Uniunii Europene că acei cetățeni europeni care nu vor reuși să depună cererile pentru statutul de rezident permanent nu vor fi deportați după Brexit, a declarat ieri coordonatorul Parlamentului European pe relația cu Marea Britanie, Guy Verhofstadt, citat de Hotnews. Potrivit datelor oficiale prezentate de Londra, până acum, 2,5 milioane de cetățeni au obținut deja statutul care le permite să trăiască, să muncească sau să studieze în Regatul Unit, după ieșirea din blocul comunitar.
Verhofstadt s-a întâlnit joi seara cu ministrul britanic pentru Brexit, Steve Barclay, după ce Parlamentul European a adoptat o rezoluție în care își exprimă ”profunda îngrijorare” față de respectarea drepturilor cetățenilor europeni de către guvernul de la Londra, după Brexit. Coordonatorul PE privind Brexitul a ridicat aceste probleme în discuțiile cu oficialul britanic, potrivit The Guardian. El a spus că i s-a transmis că Guvernul de la Londra nu va recurge la deportarea automată a cetățenilor care nu completează formulare pentru statutul de rezident permanent, după actuala perioadă de grație. “Am vrut să fiu sigur că nu vor exista deportări automate pentru oameni după acea perioadă, pentru că poate fi vorba despre persoane care sunt foarte vulnerabile”, a declarat Verhofstadt. “Ideea este ca inclusiv acești oameni, după perioada de grație, să aibă posibilitatea de a depune formulare, precizând motivele pentru care nu au reușit să le depună în termenul stabilit potrivit procedurii normale”, a mai precizat el. Procedura de depunere a cererilor pentru statutul de rezident permanent a început în martie 2019 și se va încheia la 30 iunie 2021.
După întrevederea cu Verhofstadt, descrisă de surse oficiale drept ”constructivă”, Barclay a precizat: “Schema Uniunii Europene privind statutul de rezident permanent a fost un mare succes. Până acum, 2,5 milioane de oameni au primit deja acest statut care le garantează dreptul de a trăi, munci și studia în Marea Britanie, ca și accesul la servicii precum sănătatea”. El a cerut asigurări cu privire la respectarea drepturilor cetățenilor britanici care trăiesc în UE. Oficialii britanici, citați de Guardian, consideră nejustificate temerile exprimate de Parlamentul European.