Rodica Paraschiv
Deputat PSD Prahova

În fuga lor după menținerea senzației că au specialiști prețioși în cadrul Guvernului Orban, liberalii ies la rampă cu propuneri care mai de care mai trăsnite!
După Cîțu (Finanțe), Alexandru (Muncă), Vela (Interne), Ștefan (Dezvoltare), a venit rândul ministrului Transporturilor, Lucian Bode, să se facă de râs în fața românilor!
În ciuda faptului că parlamentarii PSD de Prahova au propus, înainte de asumarea răspunerii pe Legea bugetului de stat, introducerea finanțării pentru modernizarea drumului 102 I Valea Doftanei – limita cu județul Brașov, Bode de la Transporturi a ajuns să preia propunerile noastre și să le prezinte ca fiind soluțiile sale personale la descongestionarea traficului rutier pe DN1.
Varianta modernizării drumului Valea Doftanei – Săcele. Pentru acest drum există studiu de fezabilitate, iar pentru traseul aferent județului Prahova este întocmită documentația. De fapt, prima formă a SF-ului pentru acest drum a fost realizată de Consiliul Județean Prahova încă din anul 2002, iar acum, autoritatea județeană are în derulare proiectul pentru modernizarea, cu fonduri PNDL, a primilor kilometri de la ieșirea din Valea Doftanei spre Brașov.
Ministrul Bode mai prezintă și alte două variante viabile pentru descongestionarea drumului național DN1, prin cele două centuri ale orașelor Comarnic și Bușteni, omițând să spună că și acestea sunt proiecte promovate de miniștrii social-democrați ai Transporturilor!
În schimb, probabil găsind oarece documentație prin minister, Lucian Bode pune pe tapet o altă așa-zisă soluție pentru rezolvarea traficului infernal de pe DN1. Vorbește domnul Bode despre drumul forestier care trece prin Azuga și face legătura cu județul Brașov. Ceea ce nu spune sau habar nu are domnul ministru liberal este că acest drum forestier a intrat în discuție înainte de organizarea Festivalului Olimpic de iarnă al Tineretului European, în 2013. Pentru că era aproape imposibil de pus în practică, ideea a fost abandonată.
Drept urmare, pentru acest drum nu există documentație, nu există ridicări topo, nu au fost demarate procedurile de scoatere din fondul forestier, iar elementele geometrice de drum cu greu ar putea fi adaptate unui drum destinat traficului de legătură între Brașov și Prahova! Ca să nu mai vorbim despre suprafețele foarte mari de teren care ar trebui scoase din fondul forestier!
Este evident că acesta este un proiect fantasmagoric, cu care ministrul liberal al Transporturilor nu a făcut altceva decât să se facă singur de râs, alăturându-se astfel galeriei incompetenților din Guvernul Orban!