F.T.

Agenți din cadrul Secției nr. 1 Ploiești au observat luni, în zona Oborului ploieştean, o femeie care avea – potrivit unui comunicat al IPJ Prahova – “ un comportament suspect, aceast cărând şi un un bagaj voluminos”.
Oamenii legii au urmărit-o pe femeie şi au prins-o în flagrant în timp ce îi înmâna alteia un sac menajer de culoare neagră, în care erau ţigări.
“Cele două au fost legitimate, stabilindu-se că sunt ploieștence, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că prima oferea spre vânzare pachete cu țigarete, de proveniență din Republica Moldova. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare de bunuri sau de mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, în conformitate cu prevederile Legii nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României”, precizează reprezentanţii IPJ Prahova în comunicatul de presă amintit.