Dacia Mioveni 2012 – Activ Prahova Ploieşti, astăzi, ora 15:00

Petre Apostol

În a doua etapă a celui de-al doilea tur din cadrul Seriei C a Diviziei A la handbal feminin, echipa Activ Prahova Ploieşti se va confrunta cu lidera clasamentului, Dacia Mioveni 2012, în Sala Sporturilor Trivale, din Piteşti, astăzi, de la ora 15:00. Va fi, practic, duelul primelor clasate, echipa ploieşteană, situată pe locul al doilea, încercând să preia şefia ierarhiei, aflându-se la doar trei puncte în urma grupării argeşene.
Elevele antrenorilor Florin Ciupitu şi Nicolae Nimu au pierdut ambele dispute anterioare cu Dacia Mioveni, atât în deplasare, scor 16-20 (9-9), cât şi pe teren propriu, scor 15-16 (8-7). În schimb, formaţia piteşteană, care îl are în stafful tehnic pe antrenorul ploieştean Daniel Gheorghe, a pierdut un meci (singura partidă în care a cedat puncte, de altfel) cu CSM Târgu Jiu, formaţie pe care ploieştencele au învins-o în ambele dispute avute până acum.
În prima etapă disputată în 2020, ambele echipe au înregistrat victorii clare pe teren propriu, Activ învingând ultima clasată, ACS Odorheiu Secuiesc, scor 48-20 (23-5), iar CS Dacia trecând de Naţional Râmnicu Vâlcea, scor 37-24 (16-13).
În plus, cele două formaţii au evoluat şi în Cupa României, la mijlocul săptămânii trecute, de asemenea, pe teren propriu, Activ cedând duelul cu prim-divizionara AHCM Slobozia, scor 19-24 (8-11). De partea cealaltă, Dacia Mioveni 2012 a învins pe o colegă de eşalon secund, CSM Târgu Mureş, scor 33-27 (16-12), urmând ca în optimi să primească vizita vicecampioanei CSM Bucureşti.
Meciul dintre Activ Prahova şi CS Dacia Mioveni va avea parte de o brigadă de arbitri de top, formată din bucureştencele Georgiana Doană şi Ana Maria Gociu.