N.D.

Anul trecut, de campania “Sănătate pentru sate” – derulată de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului – au beneficiat şi prahoveni. Potrivit Basilica.ro, site-ul de ştiri al Patriarhiei Române, beneficiare ale celor zece acţiuni derulate în cadrul programului aminit, în anul 2019, au fost 1.020 de persoane din judeţele Ilfov, Prahova, Călăraşi şi Giurgiu.
În cadrul acţiunilor, medicii voluntari au oferit asistență medicală unei categorii vaste de populație, de la copii la persoane vârstnice, inclusiv cu grade variate de dizabilitate, ocazie cu care fie au fost depistate numeroase afecţiuni medicale de care oamenii nu ştiau, fie şi-au actualizat schemele de tratament, în cazul celor cu boli cronice, cu precizarea că unii dintre cei care s-au prezentat în faţa medicilor nu mai fuseseră la un control medical de mulţi ani sau niciodată.
În cadrul fiecărei ediţii s-au deplasat în judeţele menţionate aproximativ 30 de voluntari ai Paraclisului Catedralei Naţionale, dintre care cel puțin 20 au fost cadre medicale, iar ceilalţi- personal auxiliar, echipele fiind compuse din medici cu următoarele specializări: medicină internă, cardiologie, diabet și boli de nutriție, gastroenterologie, pediatrie, oftalmologie, oncologie, endocrinologie, stomatologie, psihiatrie, reumatologie etc. Pacienții au beneficiat de efectuarea unor investigaţii de ecograf, EKG și de analize de laborator, care au permis diagnosticarea inclusiv a numeroase cazuri de diabet zaharat. Adulții care au fost consultați cardiologic au prezentat mai ales hipertensiune arterială (peste 90% dintre ei), tulburări de ritm cardiac – extrasistole, fibrilație atrială, fenomene de insuficiență cardiacă, boală cardiacă ischemică, iar în cadrul consultațiilor de pediatrie , copiii au fost depistaţi cu rinite și dermatite alergice, astm bronșic, parazitoze intestinale, obezitate.
Totodată, mulți dintre adulții evaluați gastroenterologic sufereau de sindrom de intestin iritabil, steatoză hepatică, gastrită sau boală de reflux gastro-esofagian, litiază biliară, neoplazii, ciroză hepatică, iar aproximativ 10% au fost diagnosticați cu diabet zaharat.
De asemenea, au fost diagnosticate cazuri de cancere genitale, hematologice și pulmonare, campania de verificare a stării de sănătate relevând şi o prevalență crescută a osteoporozei, a bolilor tiroidiene sau a obezității. Nu în ultimul rând, medicii psihiatri au diagnosticat cazuri de tulburări depresive recurente, tulburare mixtă anxios-depresivă, şi chiar psihoze, iar boala artrozică vertebro-periferică a fost găsită cu prevalență crescută în rândul vârstnicilor.
De menţionat faptul că, la nivel naţional, campania “Sănătate pentru sate” a prins viaţă în anul 2015, în urma semnării unui protocol între Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii. Este derulată de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului care au contribuit, de la debutul acţiunilor şi până în prezent, la îmbunătăţirea calităţii vieţii a peste 8.000 de persoane.