Primul stagiu din Antalya al Petrolului s-a încheiat ieri, ultimele zile, după cele trei victorii din tot atâtea meciuri amicale, fiind unele pe care antrenorul echipei, Costel Enache, le-a gândit în așa fel încât să „păcălească” oboseala strânsă în antrenamente și…dorul de casă.
Petrolul1Antrenorul a gândit să adapteze programul astfel încât ultimele zile să fie suportate cât mai ușor de către jucători, cu antrenamente speciale, stafful „lupilor” pregătind o serie de jocuri menite să alunge monotonia din peisaj și să-i determine pe elevii săi să se pregătească având zâmbetul pe buze! Astfel, petroliștii s-au întrecut în mai multe probe, iar spiritul de competiție a ieșit, din nou, la suprafață. Mai întâi, așezați pe două șiruri, au avut de condus mingea, cu capul, pe spate, până Petrolul2dincolo de ultimul om. Apoi, prinși în câte o horă, au căutat să țină balonul în aer în timp ce parcurgeau distanța până la țintă mai repede decât echipa adversă, iar după aceea au urmat duelurile „unu la unu”, în care jucătorii, legați la ochi, plecau de la jumătatea terenului și căutau să treacă printr-o poartă improvizată aproape de linia de 16 metri. N-a lipsit nici jocul de fotbal, dar cu o minge specială, mult mai mare, cu care cele două echipe au încercat, fără succes până la urmă, să-i învingă pe cei doi portari de ocazie, Costel Enache și Cătălin Munteanu!
De menționat că fundașul Cristian Sîrghi- revenit după o acidentare și ultimii doi veniți – Pol Roige și Radu Rogac – au efectuat antrenamente separat, sub supravegherea preparatorului fizic italian Alessandro Cittadino, pentru a ajunge cât mai repede la nivelul colegilor.
Iar pentru petroliști urmează, după cele câteva zile libere, alte câteva ședințe de pregătire acasă, la Ploiești, apoi, revenirea în Turcia! Alt „chin”, altă… „distracție „!