Asociația Inițiativa pentru Justiție vine cu o serie de propuneri în contextul procesului de reformă anunțat de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, la nivelul MAI, una dintre aceste propuneri fiind „reînființarea sectoriștilor, cu atribuțiile anterioare desființării acestei specializări”, potrivit Hotnews. Asociația de magistrați mai propune și reînființarea Direcției Cercetări Penale, precum și operaționalizarea unor centre de criză în cazul în care viața, libertatea sau integritatea fizică a unei persoane sunt puse în primejdie. Astfel, într-un comunicat remis miercuri, Asociația Inițiativa pentru Justiție anunță că, „având în vedere declanșarea procesului de reorganizare și reformă în curs de desfășurare la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, solicită ministrului de interne Marcel Vela și celorlalți factori de decizie implicați în proces să aibă în vedere următoarele obiective: Reînființarea Direcției Cercetări Penale și a structurilor subordonate acesteia; Înființarea unei Direcții de poliție judiciară dedicată efectuării actelor de cercetare penală în cauzeLe parchetelor militare; Găsirea unor soluții pentru reimplicarea lucrătorilor de poliție pensionați în 2017 în activitatea de poliție, fie ca formatori sau mentori, fie chiar reîncadrarea lor în cadrul poliției cu posibilitatea cumului pensiei cu salariu; Reînființarea sectoriștilor cu atribuțiile anterioare desființării acestei specializări și dimensionarea adecvată a numărului acestora; Organizarea unui sistem de culegere, analiză și valorificare a informațiilor cu privire la mediul infracțional, fie în cadrul unui serviciu deja existent, fie în cadrul DOS (Direcţia Operaţiuni Speciale – n.r.); Pregătirea pentru munca de poliție prin sisteme de formare inițială și continuă permanente. Asimilarea celor mai noi procedee tactice și tehnice fără a fi abandonate cele clasice care și-au dovedit eficiența;Echiparea adecvată condițiilor de risc și a necesităților operative, precum și salarizarea corespunzătoare importanței sociale a activității de apărare a ordinii si siguranței publice;Dimensionarea schemei de personal operativ ținând cont de necesitățile reale ale societățIi;Stabilirea unui sistem meritocratic de promovare în profesie și eliminarea oricărei posibilități de influențare din partea factorului politic în acest proces;Stabilirea unor mandate limitate pentru funcțiile de conducere; Operaționalizarea unor centre de criză în cazul în care viața, libertatea sau integritatea fizică a unei persoane sunt puse în primejdie. În această situație unitatea care efectuează operațiunea de salvare trebuie să poată accesa întreaga infrastructură tehnologică publică sau privată, inclusiv pe cea a serviciilor de informații.”