Printre beneficiari: cei care au vândut roşii în extrasezon sau lână, au crescut porci Mangaliţa ori şi-au pierdut albinele

N. Dumitrescu

Profitând de existenţa numeroaselor programe iniţiate şi puse în aplicare de Ministerul Agriculturii, şi prahovenii  s-au numărat, anul trecut, printre beneficiarii de sprijin financiar, sumele primite oferindu-le acestora oportunitatea atât de a face faţă cererii şi ofertei tot mai acerbe de pe piaţă, cât şi de a-şi dezvolta micile afaceri, în mare parte de familie, aşa cum este cazul legumicultorilor.  Astfel, potrivit unei situaţii centralizate la nivelul Direcţiei  pentru Agricultură Judeţeană Prahova, aproape 1000 de producători de legume  s-au regăsit pe lista acelora care au primit ajutor de minimis, cei mai mulţi fiind producătorii care au aplicat la „Programul  de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate”.  Cei care au reuşit să vină la piaţă cu roşii crescute în solare în perioada de extrasezon au primit, fiecare în parte, anul trecut, câte 3000 de euro, de beneficii în bani având parte însă şi doi crescători de porci care au optat pentru rasele Bazna sau Mangaliţa, dar şi un altul, care s-a înscris şi a fost selectat în cadrul programului pentru susţinerea producţiei de usturoi. Totodată, 21 de crescători de oi  şi-au transformat lâna depozitată de ani buni în bani,  în cadrul programului de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii, iar peste 300 de apicultori prahoveni au primit ajutoare financiare drept despăgubiri pentru că şi-au pierdut familiile de albine din cauza condiţiilor meteo nefavorabile înregistrate în 2019.  

Potrivit datelor primite de la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Prahova, peste 1.200 de producători agricoli s-au numărat printre beneficiarii de fonduri pentru că au fost declaraţi eligibili după ce s-au înscris în cadrul numeroaselor programe iniţiate de Ministerul Agriculturii. Dintre aceştia, cei mai mulţi – 903 – s-au regăsit printre cei consideraţi eligibili în cadrul programului de susţinere a obţinerii de tomate în spaţii protejate. Practic, 2019 a fost al treilea an consecutiv de când se derulează acest program, iniţiativă care a suscitat un mare interes inclusiv în rândul cultivatorilor de legume prahoveni, cel mai mare avantaj – atât pentru cumpărători, cât şi pentru producători – fiind că a vizat perioada de extrasezon. Mai exact, crescute şi coapte în spaţii protejate, în solare şi sere, roşiile au putut fi vândute în două perioade, respectiv în lunile mai – iunie şi noiembrie – decembrie, una dintre condițiile impuse legumicultorilor care s-au înscris în acest program pentru a li se acorda anual ajutorul de 3000 de euro fiind de a scoate pe piață o anumită cantitate de roșii în extrasezon. Cei mai mulți cultivatori de tomate au fost din Balta Doamnei, cărora li s-au alăturat şi cei din Olari, Râfov, Gherghița, Puchenii Mari, Tomșani, Filipeștii de Târg, Valea Călugărească, Bărcănești etc. Şi pentru că acest program, la nivel naţional, a avut atât de mare succes, Ministerul Agriculturii a lărgit sfera produselor agricole pentru care se poate primi sprijin guvernamental, pe listă fiind introdus, din 2019, şi usturoiul. Din Prahova a fost declarat eligibil doar un singur producător agricol, din Puchenii Mari, care a primit anul trecut peste 4.000 de lei, condiţia impusă fiind să obţină o producţie de usturoi de minimum 3 kg/10 mp.
Pe lista beneficiarilor de ajutor financiar s-au mai regăsit, anul trecut, şi 21 de crescători de oi care au aplicat la programul de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii, cea mai mare cantitate de lână transformată în bani (8.100 de lei) fiind de peste 4.000 de kg; doi crescători de porci care au optat pentru creşterea raselor Bazna şi Mangaliţa, suma totală primită de aceştia fiind în valoare de 13.000 de lei, dar şi alţi doi prahoveni care au aplicat la schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorină utilizată în acvacultură, suma totală primită fiind de 33.880 de lei. Nu în ultimul rând, potrivit Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Prahova, printre beneficiarii de fonduri s-au regăsit şi 362 de apicultori care au pierdut, anul trecut, din cauza condiţiilor meteo, din familiile de albine, sprijinul primit fiind de 20 de lei pentru fiecare familie de albine.