Regimul termic va rămâne destul de ridicat pentru această perioadă, cu temperaturi maxime ce ar putea ajunge chiar şi la 10 grade Celsius în unele regiuni, în timp ce precipitaţiile vor fi slabe cantitativ şi vor avea o probabilitate mai mare de apariţie după data de 21 ianuarie, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 13 – 26 ianuarie, publicată ieri şi preluată de Agerpres.
În Muntenia, media temperaturilor maxime va scădea treptat de la 8 la 3 grade până spre 17 ianuarie, valori mai ridicate decât în mod normal îndeosebi în primele zile. În continuare, până la sfârşitul intervalului de prognoză, media regională a temperaturilor maxime va fi apropiată de valorile obişnuite pentru a doua parte a lunii ianuarie, oscilând între un grad şi cinci grade. Media temperaturilor minime se va situa între -4 şi -2 grade, mai scăzută, spre -6 grade, în intervalul 24-26 ianuarie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă în prima săptămână, iar ulterior, în unele zile, vor fi posibile precipitaţii în general slabe.
La munte, până pe 16 ianuarie, media temperaturilor maxime va fi în creştere de la un grad la patru grade, fiind mai ridicată decât în mod normal în această perioadă din an. În intervalul 17-20 ianuarie, această medie va marca o scădere, spre -2 grade, iar ulterior, până pe 26 ianuarie se va menţine apropiată de valorile obişnuite pentru a doua parte a lunii ianuarie (între -4 şi -2 grade). Temperaturile minime se vor situa, în medie, între -6 şi -2 grade, în prima săptămână, respectiv între -12 şi -8 grade, în cea de-a doua săptămână. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă până pe 18 ianuarie, dar începând cu data de 19 ianuarie, temporar vor fi precipitaţii în general slabe.
Estimările meteo sunt realizate pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Acasă Actualitate ANM: Vreme frumoasă şi precipitaţii în general slabe cantitativ, în următoarele două...