Europa de Est este noua frontieră pentru firmele private de sănătate, iar companiile de asigurări şi start-up-urile din tehnologie se grăbesc să fure startul prin obţinerea de date privind sănătatea cetăţenilor din regiune, transmite agenţia Reuters, potrivit Agerpres.
Un număr din ce în ce mai mare de persoane din ţările est-europene, precum Ungaria, Polonia şi România, optează pentru serviciile private de sănătate. Această tranziţie este susţinută de majorarea salariilor, la care se adaugă cheltuielile publice scăzute cu serviciile medicale care duc deseori la lipsuri de personal şi perioade mari de aşteptare pentru analize şi intervenţii chirugicale.
În aceste condiţii, marii jucători de pe piaţa asigurărilor din regiune, inclusiv PZU, Generali, Vienna Insurance Group (VIG) şi Allianz, sunt interesate să strângă şi să analizeze datele cu privire la pacienţii din regiune pentru a putea să îşi îmbunătăţească analizele de risc şi procedurile de stabilire a preţurilor.
„Datele constituie fundamentul pentru viitor”, spune Gabriella Almassy, directorul general al diviziei din Ungaria a VIG, adăugând că datele vor fi cruciale pentru identificarea profiturilor care pot fi făcute pe piaţa asigurărilor de sănătate din regiune.
În acest scop, multe companii de asigurări îşi unesc forţele cu companii de tehnologie, cum este start-up-ul polonez Infermedica, care a pus la punct un software pentru a analiza datele privind starea de sănătate şi realizarea de diagnostice preliminare.
„Asistăm la o explozie a datelor privind starea de sănătate care seamănă cu boom-ul privind datele financiare din urmă cu 10-15 ani când sectorul bancar s-a schimbat foarte mult. A folosi termenul de ‘gold rush’ (goana după aur – n. r.) este absolut corect”, a declarat Maciej Malenda, director pentru parteneriate la Infermedica, care lucrează cu PZU şi Allianz.
Datele privind starea de sănătate sunt un premiu de invidiat pentru asiguratori şi companiile din tehnologie din întreaga lume. O dovadă în acest sens sunt planurile Google de a cumpăra producătorul de brăţări de fitness Fitbit pentru 2,1 miliarde dolari.
Această achiziţie va pune la dispoziţia Google datele colectate de milioanele de dispozitive Fitbit, care monitorizează, printre altele, numărul de paşi făcuţi zilnic de utilizator, caloriile arse, ritmul cardiac şi calitatea somnului.
În Europa de Est, oportunităţile sunt oferite de piaţa în creştere a serviciilor medicale private, combinată cu creşterea cheltuielilor de consum, însă firmele de asigurări se confruntă şi cu obstacole. Directorii companiilor de asigurări spun că lipsa datelor privind starea de sănătate face dificilă evaluarea riscurilor şi atrag atenţia că ar putea dura câţiva ani până când investiţiile în colectarea şi analiza datelor vor da rezultate.
De exemplu, Attila Hevesi, responsabil pentru dezvoltarea de produse la divizia din Ungaria a Generali, spune că nu există comparaţie între calitatea şi cantitatea datelor disponibile pentru asigurările de sănătate şi cele pentru asigurările auto. Este ca şi cum ai compara un delfin cu o balenă. „Poate chiar şi un delfin este o exagerare”, spune Attila Hevesi.
Ca o dovadă a modului în care gândesc marile companii de asigurări, Hevesi precizează că Generali a încheiat un acord de asigurări de sănătate cu un mare angajator, acord care la final ar putea să fie unul care generează pierderi, dar compania de asigurări a fost dispusă să îşi asume acest risc pentru a putea colecta date privind starea de sănătate.
O altă provocare cu care se confruntă piaţa regională este asigurarea protecţiei şi securităţii datelor. Companiile care lucrează cu date personale sunt obligate să protejeze confidenţialitatea datelor şi să introducă măsuri de securitate adecvate pentru respectarea normelor stricte ale UE privind protecţia datelor.
Cu toate acestea, multe companii de asigurări care vor să îşi creeze o nişă pe piaţa asigurărilor de sănătate din Europa Centrală şi de Est nu au altă alegere decât să recurgă la colectarea de date pentru a-şi îmbunătăţi politicile de stabilire a preţurilor şi profitabilitatea.