“V-ați identificat cu autorii abuzurilor, cu Onea și Portocală”, i-a transmis Tudose lui Cătălin Predoiu

Violeta Stoica

În penultima ședință de guvern din anul 2019, în seara de vineri, 27 decembrie, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a venit în fața Executivului condus de Ludovic Orban cu un memorandum privind Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ).
Un text care se întinde pe șase pagini, în care ministrul Predoiu a prezentat o așa-zisă analiză a activității SIIJ, dar în care nu suflă nici măcar o vorbă despre nenumăratele abuzuri la care au fost supuse persoane anchetate, printre care s-au aflat inclusiv magistrați. Iar județul Prahova a fost, probabil, în topul național al unor astfel de cazuri. Oameni care au ajuns să poarte eticheta de inculpați au fost achitați, în mare parte a cauzelor ajunse în fața instanțelor de judecată. Însă pentru ministrul Predoiu acest lucru nu a fost, probabil, vizibil.
Propunerea desființării Secției Speciale a Parchetului General, acceptată vineri, 27 decembrie, de către Guvernul lui Orban, vine în fapt în contradicție cu propriul referendum organizat în același timp cu alegerile europarlamentare. Modificările propuse pentru reorganizarea Ministerului Public, prin eliminarea SIIJ, au adus cu ele replici dure ale magistraților din întreaga țară la adresa ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, semnatarul memorandumului.
Una dintre scrisorile deschise adresate șefului de la Justiție a venit din partea unuia dintre cei mai prigoniți magistrați de rang înalt din județul Prahova – procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Liviu Tudose.

Cătălin Predoiu a fost ținta atacurilor venite din partea multor magistrați din întreaga țară, în acest weekend, după ce a apărut textul memorandumului al cărei concluzie clară era desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.
Printre curajoasele opinii s-a aflat, așa cum era de așteptat, cea a Danei Gîrbovan, președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, dar și cea a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Liviu Tudose, una dintre victimele abuzurilor “unității de elită a DNA”, respectiv a lui Mircea Negulescu “Portocală”. “Este inadmisibil că se ignoră ostentativ motivul principal pentru care SIIJ a fost creată: modul în care dosarele cu magistrați erau instrumentate, în special de către DNA, devenise o presiune reală asupra judecătorilor. Este deja de notorietate că în repetate rânduri procurori DNA au anchetat judecători pentru că nu au fost de acord cu soluțiile pronunțate, că au încălcat secretul deliberării judecătorilor, că au deschis din oficiu dosare judecătorilor și le-au ținut deschise cu anii”, a arătat Dana Gîrbovan, într-o postare pe facebook.
Pe de altă parte, însă, adjunctul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Liviu Tudose, a transmis o scrisoare deschisă ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, în care îl face părtaș pe acesta la abuzurile săvârșite de DNA Ploiești.
„Domnule Ministru, din alocuțiunea dumneavoastră în cadrul ședinței de guvern, am aflat în această seară (n.n. – vineri, 27 decembrie) că, în ciuda referendumului din vara anului 2019, se preconizează modificări ale Legii nr. 304/2004 prin instrumente juridice menite să evite o dezbatere parlamentară. Se urmărește astfel ca legi organice să fie modificate peste noapte, la propriu, cu ignorarea totală a unor puncte de vedere semnificative exprimate chiar de către magistrați și de opinia publică.
Domnule Ministru PREDOIU, în această alocuțiune, constat în primul rând că nu ați spus absolut nimic despre abuzuri și despre necesitatea respectării drepturilor procesuale, a drepturilor fundamentale ale cetățeanului român, cetățean european.
Asistăm, practic, la o repunere în situația anterioară în care drepturile omului erau considerate un lux, iar justiția se făcea pe ‘repede înainte’ și pe ‘bețe’ reprezentate de arestări, defilări în cătușe și trimiteri în judecată cu orice preț.
Nu ați spus nimic despre sutele de achitări care vin după ani și ani de procese și în care viețile oamenilor nu contează, pentru că oamenii sunt considerați ‘bunuri fungibile’.
Ceea ce mă tem că se dorește prin desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție este, de fapt, îngroparea dosarelor magistraților care au făcut abuzuri abominabile și, nu în ultimul rând, evitarea de a se ajunge la cei care au comandat și comis aceste abuzuri.
Pentru a justifica desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție, domnule Ministru, ați vorbit, printre altele, despre ‘retrageri de recursuri’ (fiind, de fapt, vorba despre o altă cale de atac, aceea a apelului), în dosare de ‘mare corupție’.
Mi s-a părut pentru un moment că parcurgeți un sentiment de jenă vorbind despre acest lucru. Sau poate că nu.
Probabil că ați avut de îndeplinit un ordin, un obiectiv al ‘politicii de guvernare’, pot să înțeleg asta… dar ați avut vreodată o minimă curiozitate să va interesați de ce s-a retras apelul în dosarul în care am fost cercetat și arestat în condiții inumane timp de 113 zile, pentru ca apoi să fiu achitat pentru inexistența faptelor? Cunoașteți despre denunțuri mincinoase secretizate, mărturii false impuse prin constrângere și dictate de către procurori, adrese întocmite în fals de către aceeași procurori și înaintate judecătorilor? Cunoașteți despre acte procesuale cu conținut fals? Dar despre fapte inventate și călcarea în picioare a drepturilor procesuale, a unui nivel minim al dreptului la apărare?
Eu cred că dumneavoastră cunoașteți prea bine aceste aspecte sau cel puțin așa ați lăsat să se creadă când v-a ‘picat’ bine, în momentul audierii dumneavoastră de către Comisiile Parlamentare, anterior numirii în funcția de Ministru. Atunci ați afirmat clar că aveți cunoștință, printre altele, de abuzurile de la Ploiești și că vă veți respecta jurământul de Ministru, veți face totul pentru ca aceste abuzuri să nu se repete în România.
Astăzi, într-o manieră ce poate părea duplicitară, ați vorbit, ca fals argument al desființării Secției, despre retragerea unei căi de atac, referindu-vă probabil și la acest dosar devenit emblematic pentru abuzurile pe care le-ați condamnat anterior și amplu dezbătut în presă.
Din păcate, din acest moment, v-ați identificat cu autorii abuzurilor, cu Onea și Portocală, și vă aflați în primele ore ale unei epoci pe care ați redeschis-o, prin girul dumneavoastră. Acești pseudo-magistrați cred și speră că le vor fi acoperite abuzurile sau că li se va prescrie răspunderea, dar eu, domnule Ministru, un cetățean al României al cărui ministru sunteți, un cetățean purtător al stigmatului de ‘inculpat’, vă asigur că nu va fi așa și că voi lupta atât cât va fi nevoie pentru ca aceste abuzuri să fie recunoscute și sancționate pe măsură.
V-am admirat cu ani în urmă domnule Ministru (al Ministerului ce se numea pe atunci ‘al drepturilor și libertăților cetățenești’) când ați cerut scuze public unei femei pe nume Vișan Viorica, pe care eu, ca procuror, prin demersuri legale, am scos-o din închisoare, unde executase pe nedrept 10 ani.
Mă întreb acum ce anume v-a făcut ca între timp să vă abandonați vechile principii? Trebuie să treacă încă zece ani pentru ca o persoană, aflată vremelnic în funcția de ministru al Justiției, să exprime regrete mult prea târzii și (poate!) sincere, pentru abuzurile și nedreptățile comise asupra cetățenilor statului pe care îl reprezintă?”, concluzionează procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Liviu Tudose.