V. Stoica

Apariția de noi focare confirmate de pestă porcină, de această dată în localitățile prahovene Plopu și Mănești, i-a pus la propriu pe jar pe porcii din gospodăriile satelor județului.
Însă, în unele zone, au apărut și “binevoitori” care bat din poartă în poartă pentru a cumpăra, la prețuri de nimic, porcii gospodarilor din localitățile aflate la kilometri întregi de focarele apărute recent.
Tocmai de aceea, primarii din Tomșani și Valea Călugărească au atenționat cetățenii celor două comune să fie atenți la “cumpărătorii” care le trec pragul pentru a achiziționa porci. Primarul din Tomșani, Mihai Florin Pelin, a atras atenția locuitorilor, inclusiv pe o rețea de socializare, să nu pice în plasa comercianților de ocazie: “Așa cum probabil ați aflat, în satul Plopu a fost confirmat un caz de pestă porcină. Potrivit legii, autoritățile locale din zonele învecinate au primit informări oficiale de la autoritățile abilitate. În comuna noastră NU există astfel de cazuri și este exclus, în acest moment, ca Direcția Sanitar Veterinară și Jandarmeria să vină și să confiște porcii din gospodării. Facem această postare pentru ca toată lumea să știe că nu există această posibilitate, indiferent de ceea ce auziți. Au fost situații în care persoane din afara localității au bătut la porțile oamenilor și s-au oferit să le cumpere porcii pentru sume mici, după ce au răspândit aceste zvonuri false. Pentru orice nelămurire, vă rugăm să ne contactați”.
Un mesaj similar a fost transmis și de către reprezentanții Primăriei Valea Călugărească, unde se pare că au apărut, de asemenea, persoane care vor să tragă în piept localnicii, pentru a-și vinde porcii la prețuri mici.
Potrivit planului de măsuri privind combaterea focarului de pestă porcină africană de la Plopu, întocmit de DSVSA Prahova, din zona de protecție de trei kilometri în jurul focarului fac parte comuna Plopu – cu satele Plopu și Nisipoasa, comuna Valea Călugărească – cu satul Vârfurile, comuna Bucov – cu satul Bighilin.
Potrivit documentului întocmit de DSVSA Prahova, în zona de protecție, printre altele, sunt interzise circulația și transportul porcilor pe drumurile publice sau private, iar porcii trebuie examinați clinic de către medicii veterinari, astfel încât să se depisteze din timp eventuala apariție a unor cazuri de suine bolnave.
O altă măsură stabilită prin planul menționat este interdicția de a sacrifica porcii fără avizul DSVSA Prahova, aceasta putând fi făcută doar în prezența medicului veterinar, pentru efectuarea examenului de dinainte și de după ucidere.
Măsurile menționate anterior sunt valabile și pentru zona de supraveghere, însă transportul porcilor poate fi făcut cu aprobarea DSVSA Prahova, în zona de supraveghere fiind incluse localitățile aflate pe o rază de 10 kilometri în jurul focarului de pestă, arie care cuprinde și cei 3 kilometri ai zonei de protecție.