Ieri, premierul Ludovic Orban a declarat că voucherele de vacanţă vor fi menţinute, în bugetul de stat pe anul viitor, la nivelul lui 2019, adăugând că unul dintre obiectivele Guvernului va fi şi de a creşte fluxul de turişti străini care vin în România, potrivit Agerpres.
„Nu vom afecta voucherele de vacanţă. Propunerea va fi să menţinem voucherele la nivelul anului 2019, asta va fi propunerea în legea bugetului de stat”, a precizat Orban.
El a adăugat că prin voucherele de vacanţă se stimulează turismul intern, dar unul dintre obiectivele Guvernului este şi de a creşte fluxul de turişti străini care vin în România.
„Prin voucherele de vacanţă consumatorul român de servicii turistice a fost stimulat să beneficieze de servicii turistice în România, că se ştie foarte clar că voucherele de vacanţă sunt folosite doar pentru a efectua concedii în România. Unul dintre obiectivele noastre este acela de a creşte fluxul de turişti străini care vin în România şi aici trebuie politici inteligente de stimulare a tuturor agenţiilor de turism, a tuturor celor care fac promovarea destinaţiilor din România, pentru a-i determina să fie competitivi şi să aibă capacitatea să atragă turişti”, a explicat prim-ministrul.
El a participat ieri la Adunarea Generală a membrilor Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.