N. D.

Instituţia Prefectului Prahova a anunţat că membrii secţiilor de votare care au fost amenajate în Ploieşti pentru alegerile prezidenţiale urmează să-şi primească indemnizaţiile aferente. Banii vor fi primiţi în nume personal, pe baza actului de identitate, sau vor putea fi ridicaţi de către persoanele împuternicite, în baza unei procuri notariale. Beneficiarii indemnizaţiilor sunt membrii birourilor electorale, operatorii şi informaticienii care au participat la alegerile pentru Președintele României din anul 2019, din cele 157 de secții de votare care au fost organizate în municipiul Ploiești. Plățile se fac la sediul Palatului Administrativ, intrarea B, programul fiind următorul: 5 decembrie – orele 10.00-15.00, 6 decembrie – orele 9.00-14.00; 7 decembrie: orele 9.00-13.00, relații suplimentare pe această temă putând fi solicitate la telefon 0244/524.111.
Preşedinţii, locţiitorii acestora şi operatorii de calculator vor primi câte 190 de lei brut pentru o singură zi, membrii secţiilor de votare – câte 100 de lei pe zi brut, iar informaticienii – câte 150 de lei pe zi brut. Pentru ambele tururi ale alegerilor prezidenţiale, plata nu va fi pentru mai mult de opt zile petrecute ca activitate în cadrul secţiilor de votare din Ploieşti. Membrii celorlalte secţii de votare organizate în Prahova îşi vor primi indemnizaţiile în funcţie de data la care reprezentanţii primăriilor vor ridica banii de la trezorerie.