Premierul Ludovic Orban a anunțat, la începutul ședinței de Guvern de la sfârșitul săptămânii trecute, că Executivul își va asuma răspunderea pe două pachete de legi, anunță Hotnews. Premierul a precizat astfel că prima angajare a Guvernului va cuprinde două domenii: economic și justiție. În primul caz este vorba despre legea plafoanelor care este necesară pentru finalizarea legii bugetului de stat și a asigurărilor sociale, precum și legea care bloca transportul elevilor. Al doilea domeniu, cel al justiției, vizează prorogarea termenelor privind pensionarea anticipată a magistraților, trecerea de la completurile de 2 la cele de 3 și termenele privind vechimea de intrare în magistratură. ”Proiectul privind prima angajare de răspundere va fi adoptat într-o ședință de guvern marțea viitoare (în această săptămână – n. r)pentru a putea declanșa procedura în Parlament”, a precizat Ludovic Orban, în ședința de Guvern care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. El a mai menționat că a doua asumare va viza abrogarea „prevederilor catastrofale din OUG 114”. ”Conform discuțiilor pe care le-am avut, ne vom angaja răspunderea și pentru abrogarea tuturor prevederilor catastrofale pentru economia românească, respectiv cele care au fost cuprinse în Ordonanța de urgență 114”, a precizat Ludovic Orban.