Florin Tănăsescu
Târziu, foarte târziu mi-am dat seama că sunt un om cu suflet întunecat. Mi-am luat o zi de concediu de la serviciu şi, împreună cu un coleg de-al meu, făcut din acelaşi aluat, am plecat la cumpărat apă plată, cozonaci, şampanie şi de restul –un litru de lacrimi şi un kilogram de suflet.
Nu de alta, dar ştiam amândoi cum trebuie să ne prezentăm în faţa lumii în perioada asta: mai buni (vezi, Doamne !), mai înţelegători (vezi, Doamne!), mai amabili (vezi, Doamne!).
Pe scurt, să fim mai ipocriţi. (Iartă-ne, Doamne!)
Cu apa plată, şampania şi cozonacii s-a rezolvat. Cu restul a fost mai complicat.
– Sărut-mâna ! Mai aveţi lacrimi de închiriat, doamnă şefă de Anticariat ?
– Sunteţi nebuni amândoi !, vine răspunsul cucoanei. Ca şi locurile de petrecere a Revelionului, lacrimile s-au cumpărat de prin august–septembrie. Pe ultima am dat-o la început de noiembrie. Era pentru morţii din decembrie.
– Nu mai aveţi nicio lacrimă pe stoc ? Ştiţi –
aici am vorbit în numele meu – am fost un dobitoc şi nu am fost pe fază la timpul potrivit.
Doamna trage oblonul şi scrie pe uşă: “Revin Imediat. În Săptămâna Mare, până-n Înviere!”.
Soluţia era una singură: să ne lipim – eu şi colegul meu – un simulacru de lacrimi. Am tras o fugă până-n cimitir, am stins o lumânare, şi ne-am lipit fiecare câte-o lacrimă de ceară. Parţial rezolvată problema, ne-am dus să cumpărăm şi un pic de bunătate.
Coadă ca la balamuc la Anticariatul de suflete.
Un domn care fumează trabuc înjură în draci şi scuipă pe jos. În schimb,lacrimile-i curg şiroaie pe obraz.
– Aţi păţit ceva ?
– Ai lacrimi pe obraz,după cum văd. Eşti un om bun. Deci pot să-ţi spun.
Şi-ncepe: “Dumnezeii mă-sii de viaţă! M-am sculat cu noaptea-n cap să prind rând la cumpărat o fărâmă de suflet. Greşeala vieţii mele a fost că am trecut şi prin mall,să văd cât costă un Jack Daniel’s şi-o jumătate de porc. Acum aştept ca prostu’ să-mi vină rândul la o fărâmă de suflet pentru Sărbători. Deşi nevastă-mea zicea că ar fi cazul să cumpăr şi nişte lacrimi pentru… Am uitat pentru cine ! A, da, pentru eroii Revoluţiei din 89, şi-a adus aminte citind în lista de cumpărături.
De data asta, chiar mi s-a făcut milă cu adevărat. Am dat o fugă în cimitir şi am luat o altă lumânare. Culmea, proaspăt aprinsă, pentru un copil de 16 ani, pe-a cărui cruce scria: ”Decedat în 22 decembrie 1989”. Dar ce conta ?
Domnul mi-a mulţumit cu cerul şi pământul. Ajungem la tejgheaua unde se-nchiriau suflete.
– Mai am doar unul. Voi sunteţi trei!, ne spune vânzătorul care se pregătea să tragă oblonul peste Anticariatul rămas fără suflete pe raft.
– Îl împărţim frăţeşte, am răspuns în cor! După cum, tot în cor, copilul a cărui lumânare de pe mormânt o furasem, striga,în urmă cu trei decenii: “Libertate te iubim/Ori învingem, ori murim!”.
Am împărţit şi sufletul. Deci, cu plânsu-am rezolvat, o fărâmă de suflet mi-am luat. Ce-mi mai trebuie?
O batistă imaginară pentru o lacrimă de ceară.
