F. T.
Ieri dimineaţă, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, angajaţi ai Poliției Orașului Plopeni au efectuat, împreună cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile “Matei Basarb” Ploieşti, şase percheziţii domiciliare la persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni de furt calificat din societăți. Descinderile au avut loc pe raza comunei Dumbrăvești (sat Plopeni).
Potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, “din cercetări au rezultat indicii că, în cursul lunii decembrie a.c., persoanele bănuite ar fi sustras mai multe bunuri din societăți situate în incinta Parcului Industrial Plopeni, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 15.000 de lei”.
Pentru probarea faptelor, de la locațiile vizate polițiștii au ridicat mai multe bunuri, produse alimentare, cabluri electrice, materiale de construcții,precum și diverse obiecte despre care există suspiciunea că ar fi fost folosite în activitatea infracțională.
Cinci persoane au fost conduse cu mandat la audieri,urmând ca anchetatorii să stabilească măsurile care se impun: continuarea cercetărilor cu bănuiţii în stare de libertate sau de reţinere.