Constantin Dumitru – Plopeni

Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare sâmbătă să citească materiale „cu parfum de epocă” despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru.

Anul 1946 a însemnat venirea în forţă la putere a comuniştilor, care au folosit fel şi fel de metode de intimidare pentru a prelua toate posturile cheie din tot ce însemna organizare. În ziarul Presa – din 9 septembrie 1946 a apărut un articol în care se spunea. „În şedinţa din 2 septembrie a.c. s′a dat citire adresei sosită de la O.S.P. Bucureşti prin care d. Maior Petre Poenaru este împuternicit să deţină demnitatea de preşedinte al Districtului de foot-ball Ploeşti, în locul d-lui inginer Dimitrie Chiru. D. Jean Rădulescu este numit secretar permanent, iar compunerea noului comitet care va fi alcătuit conform instrucţiunilor O.S.P. şi va fi anunţată la timp”. În schimb, cotidianul central Sportul Popular – anunţa înlăturarea „omului de fotbal”, care a deţinut timp de peste 12 ani postul de preşedinte, într-un mod mai diplomatic.
Din 23 septembrie 1946, în urma unor noi alegeri!! efectuate, ca preşedinte al Districtului de Foot-ball Ploieşti a fost ales, maior Petre Poenaru (avansat ulterior locotenent colonel). Ca secretar a fost ales Jean Rădulescu, iar din resortul sindical au făcut parte domnii: Dumitru Ionescu – Ţope, Constantin Nicolescu, Ioan Anghelescu. Pentru Resortul rural-urban a fost ales avocatul Nicu Munteanu, iar în biroul de membri specialişti domnii: Gheorghe Dumitrescu, Demetru Trifu şi Ion Şerbănescu.
Numeroase echipe nou-reînfiinţate au dorit să participe la primul campionat republican postbelic, iar în cele din urmă federaţia a fost nevoită să reînfiinţeze Divizia C, unde echipele au fost împărţite în 12 serii (una din ele având la rândul ei … 2 serii !). Numărul de echipe afiliate la „Sectorul de Sud”, pentru a participa la sezonul competiţional 1946/47, a urcat la 37, dintre care 12 au participat la campionatele republicane, iar celelalte 25 s-au întrecut în campionatul organizat de Districtul de Foot-ball Ploieşti.
Din districtul Prahova au fost înscrise pentru a participa la cel de-al treilea eşalon valoric al fotbalului românesc, zece formaţii. Patru au jucat în sezonul precedent în Categoria „Onoare” – Concordia Ploieşti, Româno Americană Ploieşti, Astra Română Poiana Câmpina, Astra Română Moreni, alte patru fiind din cele care au evoluat în „Categoria I” – Principesa Ileana Câmpina, C.F.R. Ploieşti, Gloria Mărăşeşti Valea Călugărească, „Emil Costinescu” Sinaia şi una din „Categoria a II-a” – Rafinăria Steaua Română Câmpina. A zecea formaţie a fost Caraiman Buşteni, grupare venită de la Districtul de Foot-ball Braşov.
“Sub” Divizia C s-au aflat campionatele districtuale, Ploieştiul având împărţite cele 25 de echipe pe trei nivele: Categoria “Promoţie”, Categoria I şi Categoria a II-a. Ziarul care s-a ocupat în mod regulat de întrecerile din fotbalul prahovean a fost „Presa”, până în 1948, iar din 1948 a apărut „Prahova Nouă”, care şi-a schimbat numele în vara lui 1949 în „Flamura Prahovei”. Unul din primii ziarişti de sport care s-a ocupat de întrecerile de fotbal din district a fost arbitrul Panait Popescu.
„Sportul Popular” din 27 septembrie 1946, prin corespondentul de la Ploieşti Emil N. Costoiu anunţa componenţa seriilor din Campionatului Districtual de Foot-ball – Ploieşti. Pentru prima categorie, numită Promoţie, s-au înscris şapte formaţii, a intrat Venus Câmpina de la Categoria Onoare şi alte şase echipe clasate în primele trei locuri în campionatul trecut şi care sunt: Dorobanţul Ploieşti, Creditul Minier Moreni, Vega Ploieşti, Astra Română Ploieşti, Columbia Ploieşti, F.C Sf.Vasile Ploieşti. Categoria I, constituită cu opt grupări, au intrat celelalte echipe care au participat sezonul trecut la campionat şi anume: Banloc Floreşti, Concordia Câmpina, Victoria I.M.Ploieşti, Astra Română Boldeşti, C.F.R. Câmpina, Steaua Română Câmpina, Unirea Ploieşti şi Creditul Minier Brazi.
Una dintre acestea, respectiv Categoria a II-a, era prezentată ca seria în care au intrat toate grupările nou afiliate şi anume: Româno-Americană Moreni, Creditul Minier Floreşti, AS Vulturii Urlaţi, AS Drajna, Măneciu Ungureni, Admira Ploieşti, rezerva C.F.R. Ploieşti, Româno-Americană Băicoi, Tricolorul Breaza, Macabi Ploieşti şi Unirea Ţintea.
Între timp echipele A.S Drajna şi Măneciu-Ungureni au fuzionat – participând la campionatul 1946/47 sub denumirea de A.S. Drajna Mâneciu-Ungureni. Rezerva C.F.R. Ploieşti a devenit Locomotiva, Concordia Lilieşti a luat locul echipei Tricolorul Breaza, iar noua echipă Macabi Ploieşti a renunţat la întrecere. Uzina Mărgineanca, înfiinţată în martie 1947, a fost acceptată în competiţie din retur. Dar iată în continuare clasamentele finale din toate cele trei categorii publicate de „presa vremii”.
Clasament final: District Ploieşti, Promoţie, Ediţia 1946/1947
1. Astra Română Ploieşti 12 7 2 3 44 17 16
2. Banloc Floreşti 12 6 3 3 20 12 15
3. Columbia Ploieşti 12 6 2 4 34 20 14
4. Venus Câmpina 12 6 2 4 31 33 14
5. Dorobanţul Ploieşti 12 5 3 4 29 25 13
6. Vega Ploieşti 12 3 1 8 10 26 7
7. FC Sf. Vasile Ploieşti 12 2 1 9 7 42 5

Clasament final: District Ploieşti, Categoria I, Ediţia 1946/1947
1. AS Băicoi 14 8 4 2 30 14 20
2. AS Boldeşti 14 8 4 2 29 11 20
3. Steaua Română Câmpina 14 6 3 5 29 31 15
4. Concordia Câmpina 14 6 2 6 30 26 14
5. Unirea Ploieşti 14 4 6 4 31 32 14
6. CFR Câmpina 14 6 1 7 22 24 13
7. Victoria IMP Ploieşti 14 4 0 10 21 33 8
8. Creditul Minier Brazi 14 3 2 9 15 36 8
Clasament: District Ploieşti, Categoria a II-a, Ediţia 1946/1947

1. Româno Americană Moreni 17 14 1 2 67 20 29
2. Creditul Minier Floreşti 18 13 0 5 54 24 26
3. Româno Americană Băicoi 17 11 2 4 43 12 24
4. Concordia Lilieşti 17 10 2 5 29 20 22
5. Locomotiva Ploieşti 18 9 4 5 42 35 22
6. Admira Ploieşti 18 6 3 9 29 51 15
7. A.S. Drajna Mâneciu-Ungureni 18 5 0 13 22 59 10
8. Unirea Ţintea 17 2 4 11 18 34 8
9. Uzina Mărgineanca 14 3 1 10 18 39 7
10. AS Vulturii Urlaţi 16 2 3 11 19 47 7