Florin Tănăsescu
Pentru a visa, în România se face cerere. Fiindcă nu orice pierde-vară care are pretenţii că l-a citit şi înţeles pe Heidegger are dezlegare la vise.
– Dom’ şef, dar dacă zic, treaz fiind, ce scrie pe piatra de mormânt a lui Kant, “Deasupra cerul înstelat, în mine legea mea morală”, e de rău ?
– Legea morală ? Ce, Doamne, iartă-mă!, baţi câmpii ? Legea ta este cutuma noastră, a celor de la putere. Numai aşa România nu va dispărea. Deci, la obiect şi concis: În România e interzis orice vis !
– Dar Eminescu a scris “Rafael pierdut în vise ca-ntr-o noapte înstelată!”
– Of, şi poeţii ăştia. Ei ne-au creat probleme mereu. Insişti să visezi? Fă cerere pe tema asta ! Şi să o pui într-un dosar cu şină.
“Stimată conducere, netrebnicul din mine, care a crezut că o ţară prin legea morală se salvează, îşi cere iertare pentru o asemenea erezie. Ba, şi mai rău, prostie. Cu voia dumneavoastră, prin prezenta vă rog respectuos să-mi daţi un răspuns concret: cât poate să fie durata visului, ce este permis şi ce nu-i permis a visa în ţara asta şi, mai ales, care să fie subiectul principal. Eu aş dori un vis erotic, dacă nu par nebun, sărit de pe fix, deci zănatic.
Despre durata visului, vă spun cât ar dura: treizeci de ani. Nu de alta, dar dacă tot dormim cu capul pe bogăţiile noastre de uraniu şi aur de-atâta timp, măcar să am dezlegare la un vis straniu.
Da, vreau să am vis erotic cu o tipă frumoasă foc, de care în ăştia treizeci de ani nu am avut noroc. Îmi doresc să visez “România pitorească” a lui Vlahuţă. Fiindcă atât mi-a mai rămas din ţara mea: visul interzis.Fireşte, aş vrea să mi se spună şi mie, în româneşte, nu în franţuzeşte, “Soit bref, Sartre!”.
Pe-nţelesul dumneavoastră, să nu mai plec genunchii cerşind drepturile mele. Aş vrea, dacă legea din ţară îmi permite, ca-n România să nu se mai stea, ca-n “Procesul” lui Kafka, cu tavanul mai jos decât statura unui pitic. Înţelegeţi ce vreau să zic ? Că ţara trebuie să aibă picioare zvelte, să fie ceva mai înăltuţă şi mai puţin plinuţă.
În niciun caz umflată cu pompa de voi, de parcă este o Românie gonflabilă.
Mai vreau ca prin sexy – România să nu mai bântuie pustia. Să-i vină copii acasă, nu să-şi ridice castele de nisip prin Spania. Să nu mai mi se pară că “Străinul“ lui Camus este scris cu dedicaţie pentru al României apus.
Vreau să citesc, nu să văd şobolanii aceluiaşi Camus căţărându-se pe umerii ei. Ai României. Că nu-i ciumată. Este o fată – ce-i drept, doar în vis – ciudată, “fiică de rege get şi de dansatoare tătăroaică”, pe care vorba lui Geo Bogza, „am iubit-o de pe vremea când umbla cu picioarele-n ţărână”.
Numai că dumneavoastră vreţi s-o băgaţi în mormânt, îmbrăcată în rochie de mireasă. Iar din bugetul ei, să angajaţi şi bocitoare.
Şi-ncă ceva: sunt filorus. Îmi place Esenin. De-aia vă implor să-mi daţi voie să visez erotic, gândind la România. Şi să vorbesc în somn: “De iubire pentru tine ţară, cânt/ La scandal renunţ întâia oară”.
Cu respect, a dumneavoastră slugă votantă !”
Veni răspunsul: “În România sunt interzise visele erotice. Sunt acceptate doar cele patriotice. Sugestie: “Mândră ţară, tânăr colţ de rai”. Am primit şi o citaţie. Eram inculpat în “Procesul” lui Kafka.
Iar şobolanii lui Camus dansau peste visul interzis al României aflate la apus.
