Giorgiana Radu
Anul Nou se grăbește să vină. Cu bune, cu rele? Noi, oricum, suntem aici să-i facem, triumfal, primirea. Așteptăm provocarea unui alt început. Ce-o fi, vom vedea. Astrele prevestesc câte-n lună și-n stele, dar nimeni nu știe ce-i scris să se-ntâmple.
Plutim în derivă, grăbindu-ne parcă. Iar marea nu-i cea pe care o știm. E una mai densă, alcătuită din oameni, dar nici ei nu mai sunt cei pe care-i credeam. Se-avântă în valuri imense, căutând îndârjiți ce acasă nu au. Forfotesc iluzoriu spre finalul de an. Se dau fericiți și-mpliniți cu ceva ce li se pare că au. Ne călcăm pe picioare, fiecare căutând ceva ce există și nu există.
Ce caut aici? – se întreabă un ins rătăcit în mulțime. E-o greșeală a facerii sau sunt inapt din fire și nu pot să înot în marea-ocean?
Sfârșitul de an aduce cu sine întrebări și mai rar răspunsuri. Existența e pe viu disecată. Facem bilanțuri, contabilizăm reușite, eșecuri, dezamăgiri. Întocmim noi liste. Privind în viitor, înșiruim speranțe. Speranțele nu încep mereu cu știutul semn grafic.
Analizăm – fiindcă așa se cuvine să facă orice ins votant – situația țării. Radiografia nu arată deloc bine. O privim dintr-o parte, din cealaltă, în oglindă. A fost un an al compromiterii și al compromisului. Pe alocuri se întrevăd și îmbunătățiri. Puține, ce-i drept. Furtunile politice nu ne vor ocoli nici în anul ce vine. Tot noi, desigur, le vom suporta consecințele. Doar bilanțul politicienilor iese, cu mici excepții, întotdeauna pe plus.
Anul Nou se grăbește să ne-ajungă. Cu bune și rele, spuneam. Așteptăm provocarea începutului. Ce-o fi, vom vedea. Ce-o fi, o fi! ziceau resemnați bătrânii noștri. ”Ce e scris și pentru noi, bucuroși le-om duce toate”… glosa Eminescu în Scrisoarea III, împrumutându-i zicerea lui Mircea cel Bătrân.
Trăiți, așadar, și aflați ce vă este dat. Eu nu vă pot face decât o urare din inimă: An Nou cu sănătate, liniște și spor! Lista v-o puteți completa singuri! La mulți ani!
