F. T.
Ieri dimineaţă, angajaţi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Prahova au desfăşurat o acțiune-fulger în Oborul din Ploiești, pentru combaterea comerțului neautorizat cu marfă contrafăcută.
Potrivit reprezentanţilor IJJ Prahova, “cu acest prilej au fost depistate două persoane, cu vârstele de 31 de ani şi,respectiv, 32 de ani, ce ofereau spre vânzare 21 de parfumuri inscripţionate «Coco Chanel», pentru care nu au putut să prezinte certificate de autenticitate. Acestora le-au fost întocmite acte de sesizare a poliţiei pentru încălcarea legislației privind mărcile și indicațiile geografice în conformitate cu prevederile Legii 84/1998.
Totodată, în urma neregulilor constatate, au mai fost aplicate un număr de 7 sancțiuni contravenționale la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și au fost confiscate mai multe produse constând în decorațiuni de Crăciun și articole vestimentare”.