F.T.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Prahova, cu ocazia Zilei Naţionale a României, în cadrul unei ședinţe festive organizate la sediul instituţiei a avut loc acordarea de recompense şi avansări în grad pentru unele cadre militare ale instituţiei.
“Au fost prezentate ordinele de avansare în gradul militar următor, înainte de expirarea stagiului minim, pentru un ofițer și 10 subofițeri, care îndeplinesc condiţiile legale şi care au rezultate foarte bune în activitate.
Totodată, au fost înmânate 20 de “Atestate cu Semnul Onorific în Serviciul Patriei” pentru ofiţeri şi subofiţeri care au împlinit 15 ani, 20 de ani şi, respectiv, 25 de ani de vechime în cadrul instituţiei”, se menţionează în documentul de presă al IJJ Prahova.