Ziua de duminică în care s-a încheiat etapa din eșalonul secund a oferit un ”record statistic”, toate cele patru meciuri prgramate – toate cu implicații în zona superioară a ierarhiei – încheindu-se la egalitate, cu același scor, 1-1! Astfel, Chiajna – Mioveni, Metaloglobus – UTA, Turris – U. Cluj și FC Argeș – Petrolul au consemnat același rezultat, punctul câștigat de ploieșteni la Pitești mulțumindu-l pe antrenorul Flavius Stoican.
”Până la urmă, este un punct câştigat în deplasare, contra unei formaţii care a pus probleme, nu numai nouă, cât şi celorlalte echipe. E o echipă bine aşezată în teren şi îl felicit pe Ionuţ Badea pentru lucrul acesta, pentru că au reuşit şi să marcheze şi apoi a fost destul de dificil. Îi felicit pe jucătorii mei, pentru că, şi după golul pe care l-am marcat, am continuat să presăm, să marcăm şi golul doi. Asta înseamnă o echipă care îşi doreşte foarte mult şi nu se mulţumeşte cu puţin. Dar este un punct câştigat. Am primit gol destul de repede şi în această situaţie nu ţi-e uşor. Dar, ce mă bucur, e că am continuat să jucăm. Asta e lucrul cel mai important pentru echipa pe care o antrenez, mai ales că aşteptările sunt foarte mari. Asta le-am spus şi jucătorilor, important este să acumulăm punct, puncte, pentru că astea se pun în clasament. Să mergem cu mentalitatea asta, să nu pierdem meciuri şi să câştigăm cât mai multe. Nu e un capăt de ţară când nu ne iese jocul, dar important este să fim conştienţi că orice punct contează. Se poate şi mai bine. Am avut şi momente mult mai bune de joc. Buba noastră e asta, că ne creăm ocazii, le ratăm cu seninătate, dar mulţumitor pentru mine e că ajungem acolo. Până la urmă, o să câştigăm şi din ocaziile le care le creăm. Poate singurul meci în care a fost pe măsură a fost cel din Cupa României, când am marcat şapte goluri şi au intrat aproape toate ocaziile. În general, la fiecare partidă ne creăm ocazii. Au fost si situaţii când am întâlnit echipe destul de bune şi atunci am câştigat cu sufletul, cu dorinţă. Până la urmă, trebuie să îmbinăm toate lucrurile astea, să câştigăm şi din fază fixă, şi din ocazii, şi din situaţiile pe care ni le creem printr-o posesie cu progresie, din corner, din toate” a declarat Flavius Stoican.
Clasament Liga 2 2019-2020 M V E I GOL PCT A
1 UTA Arad 15 9 5 1 32-10 32 11
2 CS Mioveni 17 8 7 2 29-16 31 7
3 Petrolul Ploieşti 16 8 5 3 18-14 29 8
4 Turris Oltul Turnu Măgurele 16 8 4 4 29-18 28 1
5 FC Rapid 16 8 4 4 26-15 28 1
6 Metaloglobus Bucureşti 17 7 6 4 19-13 27 -3
7 Campionii FC Argeş 17 7 5 5 23-22 26 -4
8 Farul Constanţa 17 7 4 6 20-15 25 1
9 ASU Politehnica Timişoara 17 6 6 5 17-10 24 -3
10 SCM Gloria Buzău 17 7 2 8 25-21 23 -4
11 Universitatea Cluj 17 5 7 5 23-19 22 1
12 Viitorul Pandurii Târgu Jiu 17 6 4 7 20-24 22 -5
13 Ripensia Timişoara 17 5 7 5 20-25 22 1
14 Concordia Chiajna 16 5 5 6 15-20 20 -7
15 FK Csikszereda 17 5 5 7 14-19 20 -4
16 Dunărea Călăraşi 16 5 4 7 21-24 19 -2
17 CSM Reşiţa 17 4 4 9 21-29 16 -14
18 Sportul Snagov 17 2 2 13 13-41 8 -16
19 Pandurii Târgu Jiu 17 1 4 12 9-39 7 -14