Preşedintele Romalimenta Sorin Minea a spus ieri, la evenimentul Bucharest Food Summit 2019, că, deşi consumatorul român îşi doreşte să deţină controlul asupra reţetelor alimentare şi ca acestea să fie realizate în principal din materie primă autohtonă, acest lucru „este imposibil”, transmite Mediafax. „Există tendinţa marcată de a defini produsul românesc ca fiind făcut din materii prime 100% româneşti. E imposibil. Nu sunt atâtea materii. Există materii prime din import, tehnologia e din import, utilajele sunt din import. Mâna de lucru la orice firmă care se află în România este alcătuită de către români, managementul poate să fie şi străin, dar în general ei sunt români. Deci practic toată valoarea adăugată este dată de către români, nu mai este produsul românesc, este produs din altă ţară. Este un pseudopatriotism, îl numesc eu”, a declarat preşedintele Romalimenta. Minea a subliniat că termenii „bio, montan, tradiţional” nu sunt reprezentativi pentru calitatea produselor, iar tradiţionalul în România este de fapt „o varză înfiorătoare”. „Bio, montan, tradiţional nu au legătură directă cu calitatea. Este vorba despre cu totul altceva. Pot să fie bune sau rele calitativ. Bio nu înseamnă mai bun calitativ, ci înseamnă altceva. Tradiţional la noi nici eu nu ştiu ce înseamnă, ca să fiu sincer, pentru că e o varză înfiorătoare. Zona montană, şi aici am avut o supriză, una dintre fabricile de la Sinaia, conform definiţiei, zona montană e zonă montană. Am spus că vreau şi eu TVA de 5%, s-a blocat toată lumea, era absurd să li se dea. Era zonă montană. Criteriile sunt calitatea şi preţul. Degeaba i-aş spune unuia să cumpere din patriotism un castravete românesc dacă ar fi de două ori mai scump sau de două ori mai prost. L-aş cumpăra pe ăla din Noua Zeelandă. Degeaba i-aş cere eu unui producător român de carne procesată, ceea ce fac şi eu, să folosească materie primă 100% românească. E imposibil”, a explicat Sorin Minea. Preşedintele Romalimenta a adăugat că preţurile româneşti sunt mai mari din cauza lipsei materiei prime şi a nevoii de a importa. „Vorbesc de producătorii strict români. De ce întotdeauna au preţuri mai mari? Chiar aşa sunt ei lacomi, toţi s-au trezit peste noapte? Nu. Deoarece costurile din România sunt puţin mai mari decât costurile din Vest. Lipsa de materii prime şi sezonalitate a materiilor prime. Deci noi suntem, vrem sau nu vrem, importatori. Lipsa încrederii consumatorului, o parte din produsele româneşti, joaca şi cu reţeta. Românul ar dori să aibă un control asupra reţetei, ceea ce e iluzoriu”, a mai spus acesta.