V. Stoica
O parte a Școlii „Radu Tudoran” din comuna Blejoi va fi demolată, iar pe locul acesteia va fi construit un nou corp de clădire, cu parter și un etaj. Autoritatea locală a demarat procedura de achiziție destinată încheierii contractului de lucrări, estimat la circa 2,2 milioane de lei, din care mare parte – pentru construcția nouă.
Potrivit documentației de atribuire, după desființarea parțială a clădirii existente, respectiv a corpului C1, vechi de aproape 50 de ani, pe terenul rămas liber va fi construit un nou imobil, cu parter și un etaj, pe o amprentă la sol mai mică decât în prezent, astfel încât accesul la sala de sport din imediata apropiere să fie mult mai ușor.
Proiectul tehnic pentru desființarea corpului vechi și construirea celui nou a fost realizat în acest an, iar consilierii locali din Blejoi au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru acest obiectiv de investiții, destinat îmbunătățirii infrastructurii educaționale a Școlii cu clasele I-VIII „Radu Tudoran”.
Prin desființarea corpului vechi, dispus pe un singur nivel (doar parter), se va crea un spațiu modern, mult îmbunătățit pentru elevii care frecventează cursurile școlare în această instituție de învățământ. Primele lucrări care se vor realiza vor fi, evident, cele de demolare a vechii clădiri și, mai apoi, construirea noului corp cu parter și etaj. Prin scăderea suprafeței construite la sol, va fi posibilă, de asemenea, creșterea zonelor verzi din preajma școlii și, prin urmare, îmbunătăţirea condițiilor destinate elevilor.