Oamenii de ştiinţă din Italia şi din Statele Unite ale Americii au descoperit, printr-un nou studiu, că persoanele obeze, care suferă de migrene, şi-ar putea diminua durerile de cap şi îmbunătăţi calitatea vieţii prin scaderea in greutate, potrivit www.sciencedaily.com, preluat de MedLive.ro.
”Dacă suferiţi adesea de dureri de cap şi sunteţi obez, atunci cea mai bună soluţie pentru remedierea situaţiei este scăderea în greutate. Astfel, calitatea vieţii va fi îmbunătăţită, la fel şi viaţa de familie, cea socială, munca şi productivitatea şcolară”, spune Claudio Pagano, profesor de medicină la Universitatea Padova, Italia. Când adulţii şi copiii obezi pierd în greutate, numărul migrenelor, durata şi severitatea lor scad.
Pentru a investiga efectele pierderii în greutate, obţinute prin intervenţii chirurgicale bariatrice, sau prin intervenţii comportamentale, asupra frecvenţei şi severităţii migrenelor, specialiştii au analizat bazele de date medicale. Aceştia au căutat studii care s-au axat pe intensitatea, frecvenţa şi durata durerilor de cap, dar şi pe eventuale dizabilităţi, pe indicele de masă corporală şi prin eventualele modificari ale acestuia (fie prin chirurgie bariatrică, fie prin terapie comportamentală) şi pe populaţie (adulţi sau copii).
Astfel, au analizat 473 de pacienţi, din 10 studii, alese pe baza criteriilor de includere ale cercetătorilor.
Pierderea în greutate a avut legătură cu reducerea semnificativă a frecvenţei durerilor de cap, a intensităţii durerii şi a duratei durerii.
Mai mult, pierderea în greutate reduce impactul condiţiilor asociate cu obezitatea, cum ar fi diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, boala coronariană, accidentul vascular cerebral şi bolile respiratorii. De asemenea, calitatea vieţii este îmbunătăţită.
Mecanismele care leagă obezitatea, pierderea în greutate şi durerile de cap rămân neclare. Totuşi, potrivit cercetătorilor, poate fi vorba despre modificari ale inflamaţiei cronice, de adipocitokine şi de factori de risc comportamentali şi psihologici.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVorbe înțelepte
Articolul următorEvenimente