Lucian Avramescu
Ce seamănă și ce nu seamănă în ele? Mă uit lung, ca un piţigoi care nu și-a nimerit cuibul și încearcă să-și identifice puii. Ambele poze s-au lipit pe prima pagină a AMPress. Una înfăţișează două personaje din empireul politic, Iohannis și Dăncilă, care ar părea soţ și soţie dacă nu i-ar divorţa o privire câș.
Polemica lor e de pe un mal pe celălalt al Dâmboviţei, așa că nu au vreme să se altoiască decât prin televizor cu pumnul cuvintelor. Ea spune despre el că e laș și n-are îndrăzneala să se pună cu o muiere. El spune că nu se încurcă la rândul său cu una care reprezintă ruperea în două a democraţiei, fractură pe care ar fi evitat-o eroic, proptind ţara voinicește, cu umărul.
Drăgălășeniile au venit din ringul Casei Poporului, situat pe malul drept al Dâmboviţei, cum ne uităm spre vărsare, unde s-a refugiat pugilista, și din ringul de la coada calului încălecat de Carol I, mai exact din Aula Bibliotecii Universitare, adică de pe malul stâng al aceleiași gârle. Suporterii, bine rânduiţi de o parte și de alta, au aplaudat frenetic și au scheunat acasă sau în grupuri, în funcţie de loviturile administrate sănătos sau moale de cel pe care au pariat și care rămâne același, indiferent cum se calculează aria cercului.
Cea de-a doua poză s-a nimerit să stea, venită mai spre ziuă, tot pe prima pagină a AMPress și înfăţișează doi poliţiști tineri, fără chipiu, cu toate semnele pe chip că au mâncat o bătaie soră cu moartea. A mai fost pe acolo o bătaie încasată de jandarmi de la mineri. Ziarista care relatează, spune că băieţii, cam prea firavi, ai legii, au urmărit o dubă care n-a oprit la semnul sacru al poliţiei, ca atare au descărcat în urmărire pistoalele. În aer, aflăm, fie pentru că nu au nimerit roţile fugarilor, trăgând prost, fie de teamă să nu-i vateme pe posibilii infractori.
Fugarii, doi tineri de etnie rromă, au oprit în cătunul lor din Prundeni, numit, ca și al meu din Prahova,Ţigănie, i-au deposedat de pistoale pe cei doi în uniformă și i-au bătut bestial, activitate la care s-au priceput de minune și pirandele ieșite de la domiciliu. Până la venirea târzie a ajutoarelor, cei doi recruţi ai poliţiei române au fost ţinuţi în genunchi în bătătura agresorilor, iar unul din bătăuși i-a pus pistolul la tâmplă poliţistului mai june și a apăsat pe trăgaci. Norocul poliţistului a ţinut de descărcarea în aer, până la ultimul glonţ, în timpul urmăririi, a armei sustrase.
Ambele poze, puse alături, pe logica derulării, ele curgând una după cealaltă, în aceeași noapte, arată felurile megieșe de a ne stâlci în bătaie în România.
Două cotonogiri petrecute concomitent. În prima se bat doi candidaţi la președinţie, pugiliști cu vorba, fiindcă idei au fost mai puţine, condensarea pălăvrăgelii în filosofie pentru viitor refuzând cel mai adesea să se închege. În a doua, soldată cu ruperi efective de mandibule, de alte componente osoase și utilizarea gloanţelor de război pe ţeavă, arată un subiect care pare străin de prima încăierare, cea politică.
Mie, privitor la cele două imagini culese din noaptea abia încheiată, îmi par gemene, din capitolul unic al unei povești despre România reală.
Nici ”lașul”, nici ”pesedista” nu aveau habar de ce se petrece afară, nu pe malul Dâmboviţei, ci pe malul Oltului, ceva mai sus de Caracal. Răsfăţaţi de toate televiziunile care le sorbeau imagistic aerul din gură, ei au vorbit despre orice, mai puţin despre ce se petrece pe uliţele noastre cu noroi mult. Pe blonda pudrată abundent, pieptănată matinal de o armată de coafeze și pe sibianul încruntat, între cuvintele căruia ai timp să bei o bere și să fumezi o ţigară, i-aș trimite în documentare prin România reală. Un timp lung. Dar timpul nu mai e, că duminică, mort, copt merg să votez.
