Avocatul Poporului Renate Weber a declarat că, spre deosebire de alte state, instituția din România are printre atribuții sesizarea la CCR cu excepții de neconstituționalitate pe legi și ordonanțe, compentență care nu ar trebui să existe, potrivit Hotnews. În același timp, ea a mai susținut că instrumentul revocării Avocatului Poporului este, de fapt, o formă de presiune politică asupra acestuia și a comentat că ar prefera limitarea mandatului la 5 ani, dar fără posibilitatea revocării.
„Avocatul Poporului din România, spre deosebire de alţi confraţi de-ai săi din alte ţări, are nişte competenţe care sunt numai ale lui. Prima competenţă este de sesizare directă a CCR cu excepţii de neconstituţionalitate a legilor şi a ordonanţelor, unde orice ai face percepţia va fi într-un fel de-o parte, în alt fel de cealaltă parte. De aia vă spun că e politizată. Problema cea mai mare este sesizarea CCR, o competenţă pe care nu o găsim în alte ţări. Eu, personal, dacă ar fi după mine, aş renunţa şi mâine la această competenţă, mai ales că a fost un referendum care a fost validat de 6 milioane de oameni ca şi alte structuri, instituţii ale statului să aibă competenţa asta”, a afirmat Renate Weber, la o dezbatere, potrivit Mediafax.
Aceasta și-a exprimat îndoiala cu privire la o eventuală modificare a competenței Avocatului Poporului în legătură cu sesizările CCR. „Aştept cu interes modificarea constituţională în acest sens, dar, sincer, nu cred că pe timpul vieţii mele, atenție, nu pe timpul mandatului meu, o să văd o asemenea modificare”, a completat Avocatul Poporului.
Ea consideră că denumirea „Avocatul Poporului” este prea pompoasă și tinde să inducă în eroare opinia publică.
„Avocatul Poporului, mamă ce titulatură, în opinia mea, pompoasă şi nefericită, pentru că poate să inducă în opinia publică percepţii greşite cu privire la ce poate şi trebuie să facă o asemenea instituţie. De ce am mers noi pe o asemenea denumire, nu ştiu să vă spun, pentru că tradiţional, într-adevăr, este instituţia Ombudsman. Se pare că ne-am inspirat din Spania, acolo se numeşte Defensor del Pueblo, dar și acolo este un apărător, nu avocat”, a explicat Renate Weber.
Weber a mai spus că este de părere că funcția de Avocat al Poporului ar trebui rezumată la un singur mandat „bătut în cuie”, fără posibilitate de revocare, pentru a evita vulnerabilizarea funcției.
„Aţi auzit foarte mult despre cât de politizată este instituţia, despre ce înseamnă numiri politice, acum există o întreagă intenţie de a reflecta asupra unei alte numiri. Cert este că, în România, Avocatul Poporului este numit de Parlament, deci de plenul reunit al celor două camere, pentru un mandat de 5 ani. Dacă mă întrebaţi pe mine, ca să vorbim de o instituţie a cărei independenţă este respectată de toată lumea, mandatul acesta ar trebui să fie bătut în cuie şi atât. Mai bine îi dai doar un mandat Avocatului Poporului, în opinia mea, fără posibilitatea de a-l revoca, decât să îi dai două mandate, ăsta este maximum, dar să aibă tot timpul posibilitatea de a-l revoca. Părerea mea este că asta vulnerabilizează. Sigur, evident că întotdeauna depinde şi de persoana respectivă, dar, câtă vreme există posibilitatea revocării, întotdeauna există riscul ca o persoană să nu se comporte atât de independent cât ar fi de aşteptat din partea ei să o facă”, a conchis aceasta.