N. Dumitrescu

Scăderea populaţiei din România, dar mai ales îmbătrânirea ei continuă să se regăsească printre realităţile considerate alarmante ale vremurilor de astăzi, confirmarea venind ori de câte ori statisticienii fac publice rezultatele unor studii realizate pe aceste teme. Astfel, potrivit unor date ale Institutului Naţional de Statistică,  România îmbătrâneşte, la propriu, acest lucru fiind vizibil de la un an la altul, mai ales atunci când se pune în balanţă populaţia tânără, respectiv cea care încă nu are nici act de identitate, şi cea trecută de 65 de ani, segment de vârstă în care sunt incluşi şi pensionarii. Astfel, luându-se în considerare vârsta medie a populaţiei, recent au fost nominalizate şi cele mai “bătrâne” judeţe, alături de Teleorman,Vâlcea, Brăila, Hunedoara, Caraş-Severin, Buzău, Argeş, pe această listă fiind inclus şi judeţul Prahova. Nu este o noutate această informaţie, ci vine ca o confirmare a unor dureroase realităţi, în condiţiile în care, potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică Prahova, numărul vârstnicilor l-a depăşit pe cel al populaţiei tinere,  astfel încât indicele de îmbătrânire demografică a fost în anul 2015 de 119 de vârstnici la 100 de tineri,  a urcat în anul 2018  la 128 de vârstnici la 100 de tineri, iar la începutul acestui an a fost de… 132 de persoane în vârstă la 100 de tineri!

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, la 1 iulie 2019, populaţia după domiciliu din mediul urban a fost de 22.155 mii de persoane, în scădere uşoară faţă aceeaşi perioadă a anului trecut (0,06%). Mai grav este însă faptul că, potrivit aceloraşi informaţii, procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat comparativ cu 1 iulie 2018, remarcându-se o scădere uşoară a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani) şi în acelaşi timp o creştere (de 0,3 puncte procentuale) a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 112,1 (la 1 iulie 2018) la 114,6 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 iulie 2019), vârsta medie a populaţiei fiind de 41,7 ani, cu 0,3 ani mai mare decât la 1 iulie 2018.
Faptul că în România numărul vârstnicilor este mai mare decât cel al tinerilor este confirmat şi de o altă centralizare care reflectă faptul că, din punct de vedere numeric, tânăra generaţie a fost depăşită de cea trecută de vârsta de 65 de ani. Astfel, cele mai ”bătrâne” județe sunt : Teleorman (vârsta medie a fost de 44,23 ani), Vâlcea (43,37 ani), Brăila (43,08 ani), Hunedoara (42,79 ani), Caraş-Severin (42,6), Olt (42,5 ani), Buzău (42,48 ani), Prahova (42,35 ani), Municipiul Bucureşti (42,29 ani) și Argeş (42,05 ani), la polul opus, respectiv ca deţinând titulatura de “cele mai tinere judeţe”, fiind: Iași, Ilfov, Suceava și Vaslui, cu vârsta medie a locuitorilor în jurul a 38 de ani. De altfel, confirmarea faptului că Prahova se regăseşte pe lista celor mai îmbătrânite judeţe a venit şi de la Direcţia Judeţeană de Statistică Prahova, în acest sens fiind relevante o serie de statistici, mai ales cele legate de vârsta medie. Astfel, dacă în anul 2014 vârsta medie, la nivel de judeţ, a fost de 41,7 ani, anul trecut, aceasta a fost de 42,7 ani.
În ceea ce priveşte indicii de îmbătrânire, la nivel de judeţ, cele mai ridicate valori au fost înregistrate în următoarele localităţi: Tătaru (266 de vârstnici la 100 de tineri), Sinaia (256 de vârstnici la 100 de tineri), Slănic (222), Jugureni şi Cosminele (215), Sălciile (213), Talea (210), Boldeşti-Grădiştea (202), Fulga (201), concludente fiind însă şi datele înregistrate la nivel de judeţ. Astfel, dacă în anul 2015 indicele de îmbătrânire demografică în Prahova a fost de 119 la 100 de tineri, anul trecut a fost de 128 de vârstnici la 100 de tineri, iar la începutul acestui an a fost de 132 de persoane în vârstă la 100 de tineri!
Nu în ultimul rând, faptul că Prahova se numără printre cele mai îmbătrânite judeţe este confirmat şi de structura populaţiei, numărul tinerilor fiind mult mai redus decât cel al vârstnicilor, iar cifrele sunt mai mult decât relevante: în anul 2015, ponderea persoanelor cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani a fost de 14%, iar a persoanelor cu vârsta de 65 de ani şi peste, de 16,7%; anul trecut, 13,9% a reprezentat segmentul de populaţie cuprins între 0 şi 14 ani, iar 17,7% cel al prahovenilor trecuţi de vârsta de 65 de ani. Iar că în Prahova scăderea populaţiei este mai mult decât alarmantă este confirmată tot de cifre: în anul 2014, populaţia totală înregistrată a fost de 817.954 de persoane, anul trecut – 799.395 de persoane, iar la începutul acestui an s-au înregistrat 793.257 de persoane, datele fiind provizorii.