V. S.
Băiețelul de doar cinci ani care a fost salvat de la înec, în vară, de un pompier prahovean, a fost botezat de salvatorul său, la finalul săptămânii trecute. Daniel Crîșmaru i-a devenit naș de botez micuțului Ștefan, la o biserică din Dițești, la câteva luni de la momentul salvării copilului din apele învolburate ale râului Provița, care străbate comuna Filipeștii de Pădure.
La începutul lunii august, în timp ce toată familia băiatului se afla într-o căruță și a încercat să traverseze albia râului Provița, o viitură puternică i-a luat pe toți, cu atelajul tras de cai cu tot. Salvarea lui Ștefan a venit de la pompierul aflat în timpul liber, care s-a aflat în zonă și a intervenit imediat pentru a-l scoate din apele îmvolburate pe copil. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru fratele mai mic al băiatului de cinci ani, care s-a înecat după ce a fost luat de ape.
Câteva zile mai târziu, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și fostul ministru interimar de Interne, Mihai Fifor, l-au decorat pe pompierul prahovean, pentru profesionalismul și modul exemplar în care a acționat, pentru curajul și spiritul civic de necontestat. Daniel Crîșmaru, subofițer în cadrul Detașamentului din Băicoi, a primit placheta de onoare a Ministerului Afacerilor Interne și a fost avansat în gradul de plutonier adjutant.