Nicoleta Dumitrescu
Indiscutabil, despre rezultatele votului din 24 noiembrie 2019 se va mai scrie şi se va mai vorbi mult de acum încolo. Dincolo de procente, cuantificate în numărul de voturi pe care Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă le-au obţinut, sunt multe lecţii din care partidele care i-au susţinut pe cei doi candidaţi ar trebui să înveţe. Iar aceste lecţii sunt despre: putere, dispreţ, presiune, dominaţie, adevăr, corectitudine, echilibru, competenţă şi lista poate continua. Lecţii pe care politicienii care se cred fie în tabăra puterii, fie în aceea a opoziţiei ar trebui să şi le însuşească, mai ales că buchiseala vine după un an electoral extrem de atipic în care fiecare, pe limba lui, a promis sau a aruncat cu noroi în tot ceea a considerat că adversarii nu au făcut bine sau nu au mişcat un pai!

Cu ajutorul electoratului, Klaus Iohhanis va mai sta cinci ani la Cotroceni, diferenţa de voturi arătând, în opinia multor analişti, membri sau susţinători, cât de mult a urcat candidatul PNL în ochii electoratului, dar mai mult decât orice, cât a coborât PSD în procente. Având în vedere faptul că anul acesta se împlinesc 30 de ani de când România a scăpat de comunism, care a fost înlocuit de democraţie şi libertate, chit că de la un an la altul reperele acestora au fost modificate în funcţie de conjunctură şi context, mulţi au catalogat rezultatele turului doi al alegerilor prezidenţiale ca fiind un vot istoric. Într-adevăr, poate fi numit şi aşa, mai ales că victoria candidatului PNL a venit la puţin timp după ce guvernul social-democrat a fost înlăturat prin moţiune de cenzură, în viziunea liberală considerându-se că, într-un fel, s-a închis… cercul, aşteptarea mult visată fiind văzută, iată, cu ochii.
Prin urmare, s-a votat împotriva : aşa nu se mai poate; a modului în care politica şi politicienii fac şi desfac toate şi tot; a modului în care se obţin funcţii şi bani; a aroganţei, a incompetenţei, a obţinerii de privilegii pe “ochi frumoşi” , a nepotismului , a…
Revenind însă la lecţii, cei care acum îşi savurează victoria ar trebui să înveţe mai întâi din cartea greşelilor făcute până acum. Fie şi pentru că votul împotrivă nu a fost neapărat împotriva persoanei care a fost contracandidatul preşedintelui României în funcţie, ci mai degrabă împotriva lungului şir de greşeli rostogolite şi care, în ultimii ani, au lovit puternic în românii al căror crez erau adevărul, competenţa, experienţa, buna cuviinţă etc.
Ca urmare, având în vedere faptul că următoarea strategie care se doreşte a fi pusă în practică este o nouă majoritate parlamentară sub viziunea PNL, e de urmărit ce se va întâmpla în următoarea perioadă. Pentru că e de văzut, în ceea ce priveşte funcţiile publice, care vor fi persoanele care vor ocupa locul acelora care vor fi schimbate, pe criteriu politic, cine vor fi mânile drepte, dar şi mâinile stângi ale demnitarilor, unde se va tăia, unde se va adăuga, mai ales când este vorba despre bani sau activitate. Nu de alta, dar având în vedere faptul că de fiecare dată partidele ajunse la putere au venit, automat, şi cu oamenii lor, e greu de presupus că, acum, odată cu votul istoric înregistrat la prezidenţiale, politica şi administraţia vor da pe afară de corectitudine şi transparenţă.
În concluzie, e de văzut în ce măsură, după 30 de ani de la căderea comunismului în România, politicienii vor ajunge să înveţe în sfârşit lecţia că, odată votaţi, trebuie să fie în slujba poporului şi nu invers. Altfel, coada repetenţilor va avea noi adepţi!