Petre Apostol

Tânărul tehnician al echipei divizionare de handbal feminin Activ Prahova Ploieşti, Florin Ciupitu, a fost numit antrenor principal al lotului naţional de beach handball la junioare. Decizia s-a luat în cadrul şedinţei din această săptămână a Consiliului de Administraţie din cadrul Federaţiei Române de Handbal. De menţionat că Florin Ciupitu a fost antrenor secund al echipei naţionale de junioare care, anul acesta, în iunie, a participat la Campionatul European de Beach Handball, desfăşurat în Polonia. Alături de antrenorul ploieştean, din stafful tehnic al lotului naţional de beach handball la junioare va mai face parte Cristina Romilă, din Braşov.
Totodată, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie, s-a mai aprobat şi participarea antrenorilor de la loturile naţionale de beach handball, Florin Ciupitu, Cristina Romilă şi Adrian Georgescu (antrenor principal la senioare), la Cursul Internaţional de Beach Handball, organizat de Federaţia Europeană de profil în Olanda, în perioada 21-26 iulie 2020.