Florin Tănăsescu
– Alooo, dumneavoastră sunteţi trecutul… Aloo, m-auziţi ? E un scrântit pe-aici care vrea să vorbească imediat cu dumneavoastră. Primţi cu taxă inversă?
– Cine a solicitat legătura cu trecutul să intre în cabina 2019. Vă primeşte. Dar să nu staţi mult de vorbă, că-i ocupat.
Am sărit ca ars. Toate privirile sunt aţintite cu milă spre mine, în clădirea pe-a cărei intrare stă scris, de-o jumătate de veac, PTTR. Adică “Poşta, Telefon, Telegraf, Radio”. În ea şi-au făcut cuib generaţii de rândunele care au dus, rând pe rând, departe, departe, visurile mele. Apoi, au dispărut şi ele. Totuşi, în iernile grele, PTTR-ul croncăne ! Acolo s-au cuibărit corbii şi ciorile.
Da, de ceva timp, în orice anotimp, iernile-s din ce în ce mai grele. Să zicem, vara. Sunt veri pline de ierni, iar după ploaie, apar curcubee sub formă de ciori.
– Alo, tu eşti ? Ce mai faci, ţară ?
– E bine mersi. Acum este la coafor. Poţi să revii cu telefonul peste vreo zi ? Mai bine două! I se vopseşte gardul. Apoi va fi îmbălsămată – adică parfumată – cu Coco Chanel. Să pară cum n-a fost ea niciodată: frumoasă de pică. Mâine e 1 Decembrie, e ziua ei.
Zburătoarele se prăpădesc de râs în clădirea pe care scrie, de-o jumătate de veac, PTTR. Şi-au vopsit şi ele aripile în culori tricolore.
– Nu pot să vorbesc cu ţara mea ?
– Neah !, răspunse un corb în sictir. Să zici mersi doar dacă o priveşti. Ţara-i a noastră, tu eşti un simplu spectator. Actorii suntem noi, corbii şi ciorile.
Mă las păgubaş. Ţara-i ocupată. Se lasă fardată, parfumată. Vopsită este poarta, vopsit este gardul în tricolor.
Doar vechea siglă, pe care scrie, de-acum un veac, PTTR, e neschimbată. Cădirea în care stau singur are şi televizor. Mă uit la el. Este 1 Decembrie. Corbii croncăne. Ciorile, deşucheate, aruncă ocheade corbilor. Vreo câteva dintre ele au până şi genele false vopsite în trei culori. Şi ciorile şi corbii aplaudă cu un ochi la slănină şi cu unul la făină.
Cineva, un zburător şef, cu epoleţi pe aripi, dă ordin: “Veteranii de război, schilozii neamului, toţi ştirbii cu proteze ţinute noaptea-n borcan, să nu ne strice sindrofia. Să fie băgaţi într-un gang. Mai la spartul tâgului, când lumea strigă «Happy Birtdhay to you, Romania», pot depune şi ei o coroană. Dar pe şest, să nu îi vadă lumea. Şi să nu-i daţi la televizor, că strică imaginea ţării.
Îţi vine să mori, de n-ar exista amintirile de altădată.
PTRR. Poşta- Telefon – Telegraf – Radio.
Încalc legile-n vigoare şi deschid o scrisoare al cărei expeditor – un caporal – a murit într-al Doilea Război Mondial. Sfârşitul este “Să rămână corbii/ Şi să moară valul / Dulce Românie/ Asta nu-ţi doresc”.
Iar eu, martori îmi sunt eroii neamului, am adăugat:
Dulce Românie, mâine te urăsc!
