Giorgiana Radu

S-a dovedit de multe ori că aparențele înșală în ceea ce privește omul și, mai ales, omul politic. În urmă cu ani buni, pe când Gabriela Firea era jurnalist la Antena 3, mi se părea că-și desfășoară corect, echilibrat munca de ziarist. Nu se întrezărea pe atunci de o moralitate precară, până când, intrând în râvnita meserie de politician, și-a dat arama pe față. Să ia politica mințile oamenilor sau abia atunci devin ei, cei adevărați?
”Fiara” din Firea s-a dezlănțuit când aceasta era Lia Olguța Vasilescu a lui Ponta, adică la alegerile de acum cinci ani. Atunci a scos la suprafață tot veninul, pentru a-l denigra pe Iohannis. Putea, cu inteligență, doar să-l critice. Putea, cu talent, să-l facă țăndări. A recurs la cele mai odioase tertipuri. L-a făcut vânzător de copii pentru organe, dacă nu mă înșel, l-a învinovățit pentru faptul că nu avea copii. De parcă ar fi singurul caz în care o familie nu are această împlinire. Nici Ion Iliescu nu are copii, și nu cred că l-a judecat cineva pentru acest lucru în campaniile sale electorale.

Nu-s apărătorul lui Klaus Iohannis, dar mizeriile la care s-a pretat Gabriela Firea atunci m-au șocat, mai ales că era unul din jurnaliștii femeie pe care-i admiram.
M-am gândit că poate a fost doar o scăpare. Dar se pare că primarul general al Capitalei s-a pierdut cu firea rău de tot. Mizele în politică sunt atât de mari, încât nimic altceva nu mai contează. Nici măcar copiii bolnavi de cancer. Da, mama Gabriela Firea a devenit insensibilă chiar și atunci când este vorba de o astfel de dramă. Ochelarii de cal stau înțepeniți pe chipul ei, astfel că dincolo de propriile interese nu mai vede nimic, n-o mai sensibilizează nimic, nici măcar chinul unor copii și al părinților deopotrivă.
Boala asta câinoasă lovește la întâmplare, doamnă Firea. Sunteți mamă. Nu vă e teamă deloc? Politica nu oferă imunitate la boli.
Cât de jos să cobori, să distribui un mesaj aberant ca al acelei modiste?! Care, întâmplător, nu are copii. Așa înțeleg. Asta îi poate folosi drept scuză ei, dar dumneavoastră nu tresăriți nicio clipă la gândul că o asemenea năpastă s-ar putea abate și asupra copiilor pe care-i iubiți?
Gabriela Firea pare într-o transă fără de sfârșit. Mă întreb: Ce s-ar face PSD-ul fără găselnițele ei? Tot ea a fost cea care a descoperit și casca inexistentă din urechea lui Iohannis. Tocmai ea, fost om de televiziune, care știe foarte bine cum funcționezi când ai o cască în ureche.
Toate acestea și multe altele din cursul ei politic arată nu doar disperare, ci și pană de idei. Negăsind strategii de campanie care să fie dure, dar inteligente, Firea a coborât în groapa cu mocirlă și a împroșcat cât și cum a putut. A pariat pe naivitatea cetățeanului care pleacă urechea la subiecte ieftine, nevaccinat la păcăleli, dar a pierdut. Votantul român de azi s-a mai deșteptat, chiar dacă – într-un alarmant procent – primește ajutor social.
Păcat, doamnă Firea! Vă credeam altcum, poate mai umană. Se pare că țățismul este o calitate absolut necesară a celui care face politică. Poate că era mai bine dacă rămâneați jurnalist. Dar, din presă nu faci averi uriașe.