N. Dumitrescu

Ediţia 2019 a Festivalului de Jazz de la Ploieşti se va organiza sub semnul jubileului, având în vedere că anul acesta se împlinesc 50 de ani de când în municipiul reşedinţă al judeţului Prahova a avut loc prima manifestare de acest gen organizată în România. Confirmarea a venit de la conducerea Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploieşti care, ieri, a organizat o conferinţă de presă pe tema acestui festival, declarând, printre altele, că îi revine ca o datorie de onoare organizarea manifestărilor pentru acest gen de muzică, având în vedere faptul că istoria jazz-ului românesc a început, cu cinci decenii în urmă, la Ploieşti. Astfel, având alături o parte dintre principalii sponsori ai ediţiei din acest an a festivalului, conducerea filarmonicii a anunţat că iubitorii de jazz vor avea ocazia să asculte şi să vadă în concerte artişti consacraţi ai jazz-ului internaţional. Ploieşti Jazz Festival va avea loc în perioada 20-24 noiembrie, dar Vlad Mateescu, directorul filarmonicii ploieştene, a declarat că, de fapt, acest eveniment se va desfăşura pe parcursul a 21 de zile, având în vedere faptul că, pe lângă concerte, vor fi organizate mai multe evenimente , tema comună fiind, evident, tot jazz-ul. Ediţia din acest an se va desfăşura, pentru a doua oară, sub egida Ministerului Culturii, iar pentru prima dată – sub auspiciile Familiei Regale a României. Menţionând că s-a dorit să fie reuniţi la Ploieşti şi artiştii care au evoluat în prima ediţie a festivalului, de acum 50 de ani, acesta a mai făcut precizarea că un mare regret este absenţa artistei Aura Urziceanu, care nu poate fi prezentă din cauza unor probleme de sănătate. “Pentru că jazz-ul ne îndeamnă să fim neconvenţionali, vor fi evenimente şi în afara sălii de spectacole, festivalul cuprinzând proiecte ca „Jazz in The Bus” – pe 6 noiembrie, la ora 17.00, și pe 13 noiembrie,la ora 12.00, dar şi Caravanele Ploiești Jazz Festival şi Dixieland sau „Funky White House”, pe Esplanada Palatului Culturii din Ploiești. De asemenea, între 15 și 17 noiembrie invităm iubitorii acestui gen muzical în „Piața Festivalului”, care va găzdui, pe Esplanada Palatului Culturii din Ploiești, mai multe concerte și proiecții, precum și o expoziție de mașini Vintage . Tot în sfera neconvenționalului se încheie și fiecare seară de festival, cu Jam Session și concerte live la „Curtea Berarilor”, a mai declarat directorul Vlad Mateescu. Concertele din cadrul festivalului vor debuta pe data de 20 noiembrie, la ora 19.00, cu orchestra simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu”, avându-l la pupitrul dirijoral pe Vlad Mateescu, pe scenă urmând să evolueze Florin Niculescu Quartet. În cea de-a doua seară, de la ora 19.00, publicul se va putea întâlni cu Romanian Old Stars – Mircea Tiberian – pian, Garbis Dedeian – saxofon, Eugen Gondi – baterie, Nicolas Simion – clarinet/saxofon, Cătălin Răsvan– chitară bas, de la ora 21.00 urmând să evolueze Ploiești Big Band Jazz Society și solista Nadia Trohin. Pe 22 noiembrie, de la ora 21.00, este programat concertul Ploiești Jazz Trio, format din Sorin Zlat (pian), Răzvan Cojanu (contrabass) și Laurențiu Ștefan (tobe), alături de solista sud-africană Pilani Bubu, programul urmând să continue, de la ora 21.00, cu reprezentația Benito Gonzales Trio & Casey Benjamin. În cea de-a patra seară au fost programate două concerte, considerate ca fiind excepționale, respectiv de la ora 18.00- Camilla George Quartet , iar de la ora 20.00 – Carmen Souza & The Silver Messengers . Pe data de 24 noiembrie , în ultima zi a festivalului, vor avea loc alte două concerte de anvergură, susţinute de două dintre legendele muzicii jazz – Ralph Peterson Jr & The Messenger Legacy, de la ora 18.00, și Ravi Coltrane Quartet, de la ora 20.00. Costul biletelor este în valoare de 100 de lei pentru concertele din primele patru zile şi de 160 de lei pentru concertul din ultima zi, abonamentele, valabile pentru toate cele cinci zile de festival, costând 400 de lei.