Petre Apostol

Șansele la prima poziție în Seria C a Diviziei A la handbal feminin au scăzut drastic pentru echipa Activ Prahova Ploiești, după ce, sâmbătă seară, în Sala „Olimpia”, elevele antrenorilor Florin Ciupitu și Nicolae Nimu au cedat duelul cu principala contracandidată, CS Dacia Mioveni 2012, pregătită de Marius Dănuleț și de ploieșteanul Daniel Gheorghe. Astfel, după ce a pierdut la Mioveni, în primul tur, echipa ploieșteană a suferit prima înfrângere în „Casa Bufnițelor”, în acest sezon, tot în duelul cu CS Dacia.
Așa cum era de așteptat, a fost un meci fizic, de uzură, echipele părând incapabile să găsească soluții în ofensivă, scorul deschizându-se de-abia în minutul 6, iar la mijlocul reprizei nu se înscriseseră decât cinci goluri! Echipa ploieșteană a reușit să se desprindă, mai întâi, la două goluri, scor 3-1, după care chiar la trei lungimi, scor 5-2 (min. 17), în special marcând de la 7 metri, prin Cristina Crețu. Asta deoarece a avut mari probleme în încercarea de a depăși defensiva masivă a oaspetelor și a o învinge pe Ionica Munteanu, care a adunat cinci parade importante în primul sfert de oră al partidei (a încheiat cu 11).
Echipa din Mioveni a revenit în joc, reducând diferența la un singur gol, scor 5-4 (min. 21), după reușitele Elizei Deaconu, ecart înregistrat și la pauză, scor 8-7.
În partea secundă, gazdele au reușit să refacă diferența de trei lungimi, scor 11-8 (min. 38). A urmat, însă, o perioadă de zece minute în care oaspetele, în frunte cu Anca Onicaș și Roxana Cîrjan, au marcat de patru ori, fără răspuns din partea amfitrioanelor, preluând conducerea. Gazdele au egalat, tot de la 7 metri, prin Crețu, dar Dacia Mioveni a reușit să se desprindă decisiv, la două goluri, în minutul 57, scor 15-13, iar Activ Prahova Ploiești nu a putut decât să micșoreze ecartul la o singură lungime, la ultima aruncare a partidei.
Astfel, Dacia Mioveni 2012 s-a impus cu scorul de 16-15, luând o opțiune importantă la câștigarea seriei.
Pentru echipa ploieșteană nu este, însă, nimic pierdut, având în vedere că nu are cum să rateze calificarea la turneul semifinal, la care avansează primele două clasate, iar diferența față de Dacia Mioveni, în momentul de față, este una infimă, ținând cont de cele două meciuri directe foarte echilibrate, în care diferența s-a realizat la detalii. Totuși, ar fi de menționat faptul că Activ a arătat în acest meci (în care Neacșu și Andrița nu au evoluat) că nu are o linie de nouă metri care să pună în pericol o echipă solidă în defensivă, dar nici jocul cu pivotul sau pe extreme nu funcționează la parametri optimi. Iar ploieștencele nu au înscris din acțiune decât de șase ori!
De remarcat, în schimb, că Ioana Paraschiv a făcut față cu brio duelului cu fosta internațională din poarta adversarelor, Ionica Munteanu, ambele având intervenții importante pentru echipele lor.
Ar trebui adăugat și faptul că Activ a avut opt eliminări temporare, dublu față de oaspete, însă a beneficiat și de zece aruncări de la șapte metri, față de numai trei de partea adversarelor.
Pentru cele două echipe au evoluat următoarele jucătoare:
Activ: Paraschiv – Crețu 9 goluri (9/10 de la 7m), Shutska 2, Panaite 1, I. Leuștean 1, Popescu 1, Șerban 1, Stoica, Beșleagă, Tabarcea, Florea. Antrenori: Florin Ciupitu, Nicolae Nimu.
Mioveni: Munteanu, Diaconu, Dumitrache – Onicaș 4, Cîrjan 4, Deaconu 3 (1/1 de la 7m), Prelevic 2 (2/2 de la 7m), Nițu 1, Pîrvulescu 1, Taran 1, Toader, Constantinescu. Antrenori: Marius Dănuleț, Daniel Gheorghe.