Nicoleta Dumitrescu

 

Hotărât lucru, vremurile de astăzi dau ocazia de a întâlni, la tot pasul, personaje desprinse parcă din celebrele schiţe ale lui Caragiale, tot felul de Mitici, Agamiţi Dandanaci, Pamponi, Didine, Crăcănei, Miţe etc. acceptând să joace roluri adevărate mai ales pe scena politicii româneşti.

Roluri acceptate pentru că, având în vedere cât de mare este încrengătura de relaţii şi nume – care în folclorul popular poartă denumirea de nepotism – s-a ajuns să nu fie instituţie plină cu funcţionari la stat în care să nu se închidă ochii, atât la angajare, cât şi la desfăşurarea de activităţi, atunci când vine vorba despre “pile”.
În fapt, pe uşa pe care a încăput toată această schemă de personal aparte mai scrie ceva, cu cerneală simpatică – vulnerabilitate!, vulnerabilitatea fiind adevăratul motiv pentru care cele mai importante domenii au parte de reforme de dragul reformelor, de interpretări ale legii după ureche sau după bunul plac, de câte şi mai câte numai de dragul mofturilor şi al ambîţurilor unora care se cred intangibili doar pentru că se ştiu cu proptele de o anumită coloratură, evident politică.
Partea cea mai tristă este însă că tocmai din cauza faptului că există un Mitică, un Dandanache, o Didină sau o Miţă – ambele cu ochi alunecoşi şi inimă zburdalnică, în multe instituţii de stat s-au închis ochii la activitatea făcută în dorul Lelii ori sfaturile preţioase s-au înghiţit nemestecat pentru că anumite persoanje erau considerate “specialiştii specialiştilor”!
Ieri, în lungul şir de informaţii la zi din România, a fost şi cea referitoare la faptul că asupra unuia dintre personajele în jurul căruia au fost ţesute destule istorioare, inclusiv cu iz picanteresc, din care n-a lipsit nici cea cu lingourile de aur ascunse prin cimitir, ar plana suspiciunea de plagiat pentru teza sa de doctorat. Iar personajul cu pricina este nimeni altul decât cel considerat, mai ieri, drept ”eminenţa cenuşie” a programului de guvernare al social-democraţilor, celebrul Darius Vîlcov, suspiciune asupra căruia rectorul ASE a reacţionat imediat, solicitând retragerea titlului de doctor în finanţe obţinut de respectivul.
Iar cazul nu este singular, fiind destui aceia care, iniţial ridicaţi în slăvi de cei din partid, într-un final au fost scoşi pe tuşă, tocmai din cauza faptului că respectivii nu au confirmat.
Adevărul este că de doctori mai mult cu titlul e plină România, mai ales atunci când vine vorba de găsirea unor specialişti care să fie gata să spună “Da” când partidul din care aceştia fac parte ajunge să preia puterea, adică să guverneze. Ulterior, însă, când e să-şi dovedească deşteptăciunea, aceştia nu fac altceva decât să spună un amalgam de parafraze, numai de ei înţelese, bătându-se cu pumnul în piept că gândirea lor este cea mai corectă! Însă, cum adevărul iese odată şi odată la suprafaţă, aplicarea teoremelor şi a schemelor fluturate de celebrii specialişti s-a dovedit a fi neoportună. În aceste condiţii, dacă se vrea ca în ţara asta să se mişte cu adevărat în bine lucrurile, ar trebui ca partidele şi politicienii să renunţe în a mai da activităţi importante pe mâna unor personaje anume, pe uşa cărora scrie, cu cerneală simpatică, vulnerabilitate. Numai că, având în vedere faptul că obiceiurile pier greu, e de presupus că la fel de greu le va fi şi aceloraşi politicieni să renunţe în a se înconjura de diverse personaje care, de fapt, se pot recunoaşte uşor în rolul Miţei, al Didinei, al lui Crăcănel, al lui Mitică, în aceste condiţii, românul de rând, nu neapărat regăsindu-se în postura Cetăţeanului turmentat, întrebând, pe bună-dreptate: Eu cu cine votez?