Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare în care avertizează că, până mâine dimineață, vremea va fi deosebit de rece, cu ninsori la munte și precipitații mixte în zonele subcarpatice, potrivit Hotnews. Avertizarea a intrat în vigoare ieri, la ora 12.00, și este valabilă până mâine, la ora 10.00. În intervalul menționat vremea va fi deosebit de rece și se vor semnala precipitații în majoritatea regiunilor. La munte, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali, precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ninsoare, în zona montană înaltă se va depune strat nou de zăpadă, iar temporar vântul va avea unele intensificări, spulberând zăpada. În zonele subcarpatice aferente acestor masive, îndeosebi din Moldova și Transilvania, precipitațiile vor fi mixte.
Vremea se va menține deosebit de rece și pe parcursul zilei de mâine (8 octombrie), precum și în noaptea de marți spre miercuri (8/9 octombrie), mai anunţă meteorologii.
În Bucegi, la peste 2000 de metri, în weekend se depusese deja un strat de nea, iar turiştii au făcut şi primii oameni de zăpadă.