Violeta Stoica

Datele statistice în domeniul sănătății publice, evidențiate de către reprezentanții Centrului Național de Statistică și Informatică al Institutului Național de Sănătate Publică scot la iveală informații îngrijorătoare pentru locuitorii județului Prahova.
Potrivit statisticilor privind situația cazurilor nou apărute ale bolilor infecțioase și parazitare, Prahova se află printre județele țării în care au rămas în continuare la un nivel crescut îmbolnăvirile cu varicelă, un semn bun fiind acela al scăderii numărului de noi cazuri de rujeolă.
În privința acesteia din urmă, conform datelor publicate de către Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică, se remarcă o scădere – în primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018 – a cazurilor de rujeolă, un semnal pozitiv pentru comunitățile din instituțiile de învățământ preuniversitar.

Sunt date statistice îmbucurătoare pentru prahoveni, cel puțin în privința răspândirii uneia dintre cele mai prolifice boli infecțioase, rujeola sau pojarul. Potrivit Centrului Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică al Institutului Național de Sănătate Publică, în prima jumătate a acestui an s-au înregistrat 130 de cazuri noi, comparativ cu 715 cazuri existente în primul semestru al anului 2018. Un semnal care arată, pe de o parte, că s-au dovedit eficiente campaniile de vaccinare întreprinse de Ministerul Sănătății, prin Direcțiile de Sănătate Publică și, în teritoriu, prin intermediul medicilor de familie. Pe de altă parte, se pare că a trecut și “valul” de opinii antivaccinare, care a condus în trecut la apariția de noi cazuri de rujeolă la nivelul întregii țări.
Se constată, însă, menținerea unui nivel ridicat al cazurilor de varicelă, o altă boală a copilăriei, mai cunoscută și ca vărsat de vânt. Numărul cazurilor noi de varicelă s-a păstrat destul de ridicat, la 750 de cazuri noi în primul semestru al acestui an, cu 5 cazuri mai puțin decât anul trecut.
În creștere s-au aflat în primele șase luni din 2019 cazurile noi de boli diareice acute, în număr aproape dublu față de 2018. Conform sursei citate, 215 persoane s-au confruntat cu această boală, la baza căreia pot fi nenumărați factori declanșatori, printre care infecțiile bacteriene în special cu Salmonella, Escherichia coli, Clostridium, Klebsiella, Yersinia enterocolitica sau Bacilus cereus, bacterii care ajung în tractul digestiv și provoacă diaree acută, în special în urma consumului de alimente contaminate sau prin consumarea apei contaminate.
În prima jumătate a anului 2019, în Prahova au fost semnalate și șapte cazuri de erizipel, cinci cazuri de hepatită virală și unul de leptospiroză.
Despre erizipel – o boală infecțioasă care afectează tegumentele – se cunoaște faptul că poate fi confundată cu celulita, însă netratată și în cazurile grave se poate ajunge chiar și la necrozarea tegumentului inflamat. Leptozpiroza, pe de altă parte, este o boală care se transmite de la animalele infectate la om, respectiv de la șobolani, șoareci sau alte rozătoare, dar și de la vite, porci sau oi, dar se poate transmite și de la om la om. În cazurile grave, netratate în spital, boala poate fi letală.
De remarcat, însă, că și în primul semestru al anului trecut, dar și în acest an, s-a semnalat câte un caz de dizenterie bacilară, boală produsă de infecţia colonului cu shigella, manifestată clinic prin dureri abdominale, scaune diareice dese (care pot ajunge chiar și la zeci într-un interval de doar 24 de ore), o stare ridicată de toxicitate în organismul bolnavului.