Petroliștii și-au continuat programul de pregătire săptămânal cu un test disputat în compania formației de eșalon județean CS Petrolul 95 Ploiești.
Întâlnirea s-a desfășurat la Baza „Kiru Sport”, încheindu-se cu victoria la limită a echipei lui Flavius Stoican, prin golul marcat de către francezul Guy Gnabouyou, cu două minute înainte de fluierul final.Fără joc oficial în această săptămână, în condițiile în care întâlnirea cu Turris-Oltul Tr. Măgurele a fost amânată, s-au cam chinuit, impunându-se greu. Pentru Flavius Stoican, întâlnirea a reprezentat un bun prilej de a le oferi minute unor jucători care au apărut mai puțin pe teren în confruntările oficiale, fiind folosiți, din start, și doi dintre cei care au lipsit o bună perioadă din cauza accidentărilor, Laurențiu Marinescu și Petru Racu. În schimb, în cazul lui Walace da Silva și Cristian Sîrghi nu a fost forțată revenirea pe gazon, iar Ionuț Cioinac, Raul Avram, Ștefan Bărboianu și Bogdan Gavrilă nu au fost utilizați niciun minut. Ca element de noutate, Stoican a testat, astăzi, și un mijlocaș grec, Panagiotis Andreas Trivyzas (20 de ani), ultima dată la divizionara secundă croată NK BSK Bijelo Brdo.
Altfel, într-un meci controlat, teritorial, de către petroliști, care au trecut pe lângă deschiderea scorului în mai multe rânduri, prin Țicu (șut în transversală), Mihăescu, Gnabouyou sau Younes, dar în care și gazdele au avut ocaziile lor importante, irosite de către Andrei Stancu și Vasile Popescu, diferența s-a făcut cu două minute înainte de final, atunci când francezul Guy Gnabouyou a marcat cu un șut din mijlocul careului mare advers!
Iată și configurația celor două formații:
FC Petrolul: Lungu (60 Apostolachi) – Zaharia, Racu, Manolache, Țicu – Meza Colli (46 Olaru), Mihăescu (60 Arnăutu) – Munteanu (46 Deac), Marinescu (60 Younes), Ștefănescu (46 Saim Tudor; 70 Trivyzas) – Blănaru (58 Gnabaoyou).
CS Petrolul 95: Roman – Drăgoi, Chiriță, Nicolae, Bălan – D. Dumitru, O. Costache, Buturugă, Fieraru – M. Nițescu, A. Stancu. Au mai jucat: V. Popescu, I. Pârvu, I. Dumitrescu, B. Roșca, Ed. Bratu, Rîndașu, Goroneanu.