În prezent, circa 54.000 de persoane nu plătesc pentru colectarea gunoiului

 

Violeta Stoica

Ploieștenii – persoane fizice sau juridice – care în prezent nu au încheiate contracte cu operatorul de salubritate pentru colectarea gunoiului vor avea parte de surprize din partea Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești, care va emite decizii de impunere pentru achitarea unei taxe speciale de salubrizare.
În prezent, la Ploiești, potrivit datelor Regiei Autonome de Servicii Publice, în circa 50.000 de gospodării există persoane care nu sunt declarate în contractele încheiate cu operatorul de salubritate. Dacă luăm în calcul o singură persoană de gospodărie, înseamnă că, dintr-un foc, de aici s-ar aduna 50.000 de neplătitori de servicii de salubrizare. La aceștia, conform aceleiași surse, se mai adaugă alte circa 4.000 de gospodării, adică imobile, care nu au încheiate contracte de salubritate, plus aproximativ 400 de persoane juridice, de asemenea, fără contracte.
Luni, consilierii locali ploieșteni vor avea pe ordinea de zi a ședinței un proiect de hotărâre privind instituirea unei taxe speciale de salubrizare pentru utilizatorii care nu au încheiat contract de salubritate.
Pentru persoane fizice, conform proiectului, cuantumul taxei ar urma să fie de 12 lei/persoană/lună, din această valoare totală tariful de 9,5 lei urmând să ajungă la operatorul de salubritate, din bugetul local. Diferența de 2,5 lei/persoană/lună va merge către cheltuielile calculate de Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești și de către Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești.
Pentru persoane juridice/utilizatori noncasnici fără contract de salubritate, taxa specială va ajunge la 519,34 de lei/lună, însemnând contravaloarea serviciilor de colectare, transport și transfer al deșeurilor, adică un tarif de 296,77 lei/tonă. Din valoarea totală de 519,77 lei/lună, 267,09 lei/persoană juridică/lună va ajunge la operatorul Rosal, iar restul, pentru acoperirea cheltuielilor calculate de SPFL și RASP, plus 251,25 lei/persoană juridică/lună conform structurii stabilite de legislația în baza căreia sunt prestate serviciile de salubrizare. Procedura este relativ simplă: operatorul de salubritate notifică, într-o primă fază, persoanele fizice și juridice fără contract ca, în termen de 15 zile, să semneze contractul de salubritate, în caz contrar, lista lunară a neplătitorilor va ajunge la Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești. De la RASP, listele cu ploieștenii fără contract vor fi transmise la Serviciul Public Finanțe Locale, care, într-un final, va emite decizii de impunere pe numele acestora.