Nicoleta Dumitrescu
Dacă mai era nevoie de o nouă confirmare că în politică orice se poate vinde şi cumpăra, mai rău ca la piaţă, aceasta a venit odată cu mult trâmbiţata moţiune de cenzură pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă.
Clocită de prin vară, de pe vremea când atât celor din opoziţie, cât şi celor de la putere- înainte ca ALDE să se rupă de PSD – le era gândul la vacanţă, plajă sau cine ştie ce tărâmuri exotice, actului de răsturnare a actualei puteri i s-a instalat deja metronomul. Fixat pentru ziua de joi, săptămâna aceasta, ziua când moţiunea de cenzură va fi supusă votului, dispozitivul mecanic care emite semnale auditive şi vizuale regulate nu marchează însă, aşa cum ar şi trebui, intervale egale de timp.
În funcţie de privitor, a se citi lider de partid sau parlamentar, timpul are o altă dimensiune, iar asta mai ales din cauza expresiei ce a devenit deja o regulă: „Pentru că putem!”.
Ce se poate ? Ce se vede acum şi s-a văzut în ultima perioadă la cei care susţin că tot ceea ce întreprind este pentru ţară şi poporul ei: certuri, tocmeli şi trocuri, interesul fiind, de fapt, ca nimeni dintre cei care acum ocupă nişte funcţii vremelnice să nu fie forţat să le piardă, în timp ce ceilalţi urzesc şi uneltesc ca să vină ei în locul lor.
E o luptă care pe care, care deja se poartă fără niciun fel de perdea, existând chiar şi o bucurie nedisimulată atunci când cineva este descoperit, pe ascuns, în…cuibul cu viespi. De fapt, în condiţiile în care fiecare întreprinde ce trebuie pentru binele său, invocându-l pe cel al poporului, nici nu mai e o surpriză de ce, în zilele de astăzi, politica şi politicienii s-au transformat într-o apă şi-un pământ al interesului propriu! Asta în ciuda faptului că, în campaniile electorale, tot ei promiteau poporului, cerându-i votul, că va exista posibilitatea să se pună piciorul inclusiv pe… tărâmul făgăduinţei, adică pe acela unde vor curge râuri de lapte şi miere!
Posibilitatea păşirii pe Lună a existat, însă, cea a păşirii pe tărâmul făgăduinţei pare că nu va putea exista niciodată, şi asta tot din cauza politicienilor, care niciodată nu vor putea să fie sinceri şi corecţi până la sfârşit de mandat.
La început de activitate, mai fac şi mai dreg ei câte ceva, însă, atunci când realizează că totuşi patru ani ca ales al neamului trec destul de repede, interesul devine mai accentuat mai degrabă pentru… tărâmul propriu. Iar aceasta este, de fapt, explicaţia de ce politicienii trec atât de uşor de la o idee la alta, de la un partid la altul, putând fi uşor de cumpărat, când, de fapt, gândul le este tot la scaunul pe care vor să stea ei.
Iar moţiunea de cenzură la capăul căreia stă metronomul este dovada faptului că politica a ajuns cu totul de vânzare! Se fac scenarii peste scenarii, se confirmă sau se şterg semnături de pe lista acelora care vor s-o susţină şi s-o voteze, însă poporului tot nu-i este clar dacă e bine sau nu ceea ce se pregăteşte acum la Bucureşti.
Ca de fiecare dată, poporul nu contează, considerându-se că, de fapt, în spatele fiecărui politician stă un anumit număr de alegători. Dar alegătorii ştiu, oare, acest lucru?
